Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Un lider politic a retras toate produsele austriece din magazinele sale, în semn de protest față de votul Austriei

Un lider politic a retras toate produsele austriece din magazinele sale, în semn de protest față de votul Austriei

În semn de protest față de poziția Austriei, liderul AUR Bistrița-Năsăud a retras produsele austriece din magazinele sale. Dragoş Hârjoabă spune că nu va comercializa băuturi răcoritoare şi energizante produse în Austria.

Un lider politic a retras toate produsele austriece din magazinele sale, în semn de protest față de votul Austriei
Sursa foto: Facebook | Dragoș Hârjoabă
de Ioana Mircea    |    08 Dec 2022   •   17:45

Dragoș Hârjoabă, liderul AUR Bistrița-Năsăud, a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre decizia sa de a retrage produsele austriece Redbull și Phanner din magazinele sale, în semn de protest față de votul negativ al Austriei, de astăzi cu privire la aderarea României în spațiul Schengen.

"Această decizie am luat-o în urmă cu două zile. În magazinele mele nu va mai fi niciodată nici un produs austriac. Deși banca cu care lucrez foarte bine este o bancă cu capital austriac, voi renunța și la această bancă și nu voi mai alimenta niciodată de la acele benzinării faimoase care iau motorina din pământurile noastre și ne-o vând așa cum ne-o vând.

Îmi doresc ca această atitudine să o aibă toți românii. Îmi doresc să scăpăm odată de balada aia Miorița să luăm baltagul Victoriei Lipan și să arătăm că suntem demni măcar acum și să scoatem tot ce înseamnă produse austriece din România", a spus politicianul.

De asemenea, el afirmă că această decizie îi va aduce pierderi financiare însă și le asumă pentru că această decizie a făcut-o pentru sufletul lui.

"Sunt pierderi pe care mi le asum, dar sufletește simt mult mai bine pentru că am făcut asta", a afirmat Dragoș Hârjoabă.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close