Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Panică la o nuntă din Brăila, după ce tavanul restaurantului s-a prăbuşit. Trei de persoane au fost rănite

Panică la o nuntă din Brăila, după ce tavanul restaurantului s-a prăbuşit. Trei de persoane au fost rănite

S-a deschis dosar penal după ce tavanul unui restaurant din Brăila s-a prăbușit peste oameni la o nuntă. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Panică la o nuntă din Brăila, după ce tavanul restaurantului s-a prăbuşit. Trei de persoane au fost rănite
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    07 Noi 2022   •   16:57

Cei 60 de nuntași prezenți, aseară, la un restaurant din Brăila au crezut că este cutremur atunci când au văzut să se balansează lustra.

Câteva clipe mai târziu tavanul localului s-a prăbușit peste ei. Trei persoane au fost rănite.

La faţa locului s-a intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări şi două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD.

Urmare evenimentului au rezultat 3 victime, care au fost găsite de echipajul medical conștiente.

Două persoane prezentau traumatism cranian, iar o alta a avut un atac de panică. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Anchetatorii cred că din cauza cutremurului de săptămâna trecută de 5,2, produs în zona seismică Vrancea, Buzău, s-ar fi slăbit structura de rezistența a clădirii. 

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

 

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close