Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Exces de putere Unde se ascunde Ionuţ Costea, fostul şef EximBank. A fost dat în urmărire generală

Unde se ascunde Ionuţ Costea, fostul şef EximBank. A fost dat în urmărire generală

Fostul preşedinte EximBank, Mircea Ionuţ Costea, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, în urma deciziei de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost dat în urmărire generală. 

Unde se ascunde Ionuţ Costea, fostul şef EximBank. A fost dat în urmărire generală
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2023   •   23:27

Fostul preşedinte EximBank, Mircea Ionuţ Costea, a fost condamnat vineri la 6 ani de închisoare cu executare.

Costea nu a fost găsit pentru a se pune în executare mandatul, astfel că a fost dat în urmărire generală.

El a fost dat în urmărire în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Decizia de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) este definitivă.

Surse din anturajul lui Ionuţ Costea susţin că acesta nu se află în ţară.

În acelaşi dosar, fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, condamnat la 7 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, s-a predat la o secţie din Capitală.

Tot în acest dosar, fostul deputat liberal Cristian Boureanu a fost achitat, pentru că faptele s-au prescris.

Citeşte şi: Sebastian Vlădescu, condamnat definitiv la şapte ani şi patru luni de închisoare. Reacţia fostului ministru de Finanţe

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de DNA. Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă, pe vremea când era ministru de Finanţe. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi Mircea Ionuţ Costea, fost angajat în cadrul ministerului finanţelor, deţinând o funcţie de conducere într-o bancă de stat la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, un administrator al unor societăţi comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită; Constantin Dascălu - secretar de stat în cadrul ministerului transporturilor în perioada săvârşirii faptelor) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi Cristian Alexandru Boureanu, parlamentar şi vicepreşedinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

×
Subiecte în articol: Ionuţ Costea Eximbank
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close