Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Exces de putere Mihai Neşu, îngerul în scaun cu rotile, apel înduioșător pentru a schimba soarta altora în bine

Mihai Neşu, îngerul în scaun cu rotile, apel înduioșător pentru a schimba soarta altora în bine

Fostul fotbalist Mihai Neşu, îngerul în scaun cu rotile, cere sprijin pentru a schimba soarta altora în bine.

de Mia Lungu    |    16 Sep 2022   •   22:15

Fundaţia Mihai Neşu continuă lucrările la Centrul pentru copii şi tineri cu dizabilităţi "Sfântul Nectarie", în satul Cihei de lângă Oradea.

"Dotările vor fi cu tot ce trebuie pentru kinetoterapie, psihopedagogie, terapie ocupațională, hidroterapie, terapie TheraSuit, logopedie. Noi avem deja mai multe aparaturi și dotări la centrul actual, pe care le vom muta aici și le vom completa cu cele necesare în plus.

Noi în special ne bazăm pe terapeuți și dragostea lor pe care o oferă în timpul terapiei tuturor celor care vin. E foarte importantă legătura dintre terapeut și pacient, mai presus de toate aparaturile, care bineînțeles că sunt și ele importante.", subliniaza fostul fotbalist.

Noul complex va avea cinci clădiri: bisericuța, o clădire pentru cazarea beneficiarilor, clădirea centrului de recuperare unde se vor desfășura toate terapiile, o arenă de echitație pentru hipoterapie și o clădire multifuncțională pentru ateliere, evenimente, workshop-uri.

În jurul tuturor clădirilor va fi o grădină senzorială pentru terapii senzoriale, o gradină pentru terapie horticolă și multe alei, parcări.

"Cred că mai avem nevoie, pe lângă banii care ne intră lunar din SMS și sponsorizările care vin, de un milion jumate de euro ca să terminăm. Le mulțumim oamenilor, că încă avem 35.000 de oameni abonați la SMS. Din 2019 ne-au ajutat să ridicăm tot ce se vede până acum", spune Mihai Neșu.

Cei care doresc să-l ajute pe fostul fotbalist în proiectul ridicării complexului din Cihei o pot face trimiţând un mesaj cu textul "Cred" la numărul 8844. Astfel se abonează să redirecţioneze lunar 2 euro către ONG.

×
Subiecte în articol: Mihai Nesu apel
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close