Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Exces de putere Imagini exclusive. Cum a trecut proba poligonului polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa

Imagini exclusive. Cum a trecut proba poligonului polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa

Adrian Ursu a prezentat, vineri, la "Exces de putere", imagini exclusive din timpul probei de poligon susținute de polițistul Constantin Popescu, cel care a accidentat-o mortal pe micuța Raisa.

Imagini exclusive. Cum a trecut proba poligonului polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa
de Gabriel Dano    |    21 Ian 2022   •   22:44

"S-a vorbit mult despre felul în care a condus, despre felul în care a obținut permisul și l-a preschimbat, despre felul în care a fost pregătit sau nu agentul Popescu, care a comis nenorocirea de pe strada Laminorului.

Avem imaginile cu proba de poligon, pregătirea în poligon pe care a parcurs-o acest polițist. Sunt probele obligatorii de jaloane, într-o zi ploioasă, pe un carosabil umed', a explicat Adrian Ursu.

Primele declarații ale polițistului care a omorât-o pe Raisa. Ce le-a spus anchetatorilor

Avem în exclusivitate detalii despre mărturia dată în fața anchetatorilor a polițistului care a omorât-o pe Raisa pe trecerea de pietoni.

Bărbatul a fost audiat în această dimineață. Abia la a treia încercare agentul a reușit să povestească ce s-a întâmplat pentru că primele două dăți a declarat că starea lui emoțională nu îi permite să vorbească. 

Polițistul a recunoscut că nu era în misiune în momentul în care le-a lovit pe cele două fetițe pe trecerea de pietoni. Acesta susține în continuare în fața procurorilor că nu le-a văzut. Mai mult decât atât, susține că nici măcar după ce le-a lovit nu și-a dat seama că este vorba despre două victime. 

Bărbatul a declarat că, în acea după-amiază, mergea să ducă niște citații. A recunoscut că nu avea o dispoziție scrisă în acest sens și că aceste citații nu veneau prin vreo condică, ci în fiecare dimineață găsea pe biroul său de la secția 5 Poliție un teanc de lucrări care îi erau distribuite probabil de șef și pe care trebuia să le rezolve în decursul zilei. 

Agentul a declarat, de asemenea, că, în ciuda faptului că nu era în misiune, mergea cu girofarul pornit pentru a fi vizibil. 

Cu privire la acuzațiile grave care i s-au adus, cum că ar fi împins-o pe fetiță cu piciorul pentru a vedea dacă trăiește, polițistul spune că nu a lovit-o, însă atât s-a priceput să facă în momentul în care a fost îndrumat de operatorul de la 112 să o țină pe partea stângă pentru a nu se îneca. 

Poliţistul care a ucis-o pe Raisa în accidentul din Bucureşti a recunoscut totul: "Era înmărmurit!"

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, poliţistul era "înmărmurit" şi a recunoscut la audieri că merge cu viteză excesivă, dar şi că nu era în misiune la momentul accidentului.

De asemenea, agentul a recunoscut că, după accident, a primit o geacă de la un coleg pentru a nu fi linşat de mulţime.

Mai mult, el a explicat că nu îşi amintește când și unde a efectuat cursul de conducere defensivă pe care era obligat să îl urmeze, chiar dacă în documente se arată că a urmat cursul.

"A recunoscut că nu cunoştea procedura de resuscitare, primul ajutor, mai mult decât atât, şi informaţiile cu privire la condusul defensiv sunt ca în România, doar o birocrație pentru că nici nu a ştiut să răspundă la întrebarea unde a făcut cursul de conducere defensivă. Pur şi simplu acest curs nu a existat nicăieri, doar în niște scripte", a declarat avocatul Cuculis.

Avocatul a mai explicat şi ce a declarat polițistul în legătură cu accidentul.

"Nu a văzut absolut nimic, s-a trezit cu o bubuitură, după care a pus frână. El în continuare merge pe aceeaşi ipoteză că el a verificat trecerea de pietoni şi nu era nimeni acolo, deşi din filmări se vede foarte clar că fetițele mergeau încet şi abia ulterior au luat-o la fugă.

A fost o întrebare adresată de către mine şi a spus că era atent, singurul lucru pe care l-a recunoscut şi practic lucrurile sunt clare aici: avea viteză excesivă şi a recunoscut lucrul acesta. Nu a putut să precizeze cât era viteza. Cert este că, în momentul de faţă, din declaraţii reiese clar că au venit colegii lui la faţa locului şi el spune că totuşi că acel schimb de geacă, de fapt nu ar fi fost un schimb de geacă, ci i-ar fi dat acea geacă ca să îl acopere, să nu îl linşeze acolo", a precizat Adrian Cuculis.

De asemenea, avocatul familiei Raisei a declarat că polițistului îi pare rău pentru tragedie.

"Era înmărmurit, a dat ture lungi pe hol. Puţine cuvinte, declaraţia a fost scurtă. A rezumat că în ziua respectivă nu se afla în misiune. Girofarul îl avea pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil, astea au fost declaraţiile lui şi nu în ultimul rând, în momentul producerii accidentului, el spune că pur şi simplu nu a văzut nimic, nu şi-a dat seama. Nu şi-a dat seama că au fost două victime, ci i-a fost atrasă atenţia de un alt participant la trafic", a mai explicat Cuculis.

×
Subiecte în articol: Raisa Constantin Popescu
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close