Cea mai recent anunțată investiție este cea în echipamente amfibii și poduri plutitoare.
Un contract important, atât prin nevoia de a face față noilor provocări relevate de război și de solicitările Aliaților, dar și prin suma achiziției.
Podurile plutitoare IRB și platformele autopropulsate M3 sunt destinate forțării cursurilor de apă sau traversării râurilor în zonele lipsite de poduri.
În prezent, trupele de geniu românești se antrenează cu echipamente vechi, inclusiv cu un pod plutitor realizat în țară în perioada comunistă. De aceea sunt foarte necesare și modernizarea acestor capacități, dar și extinderea dotărilor.
Și de această dată însă, aceeași întrebare: de ce nu reușim să producem aproape nimic din ceea ce au nevoie soldații noștri și aliații în industria de armament românească?
Aproape nicio achiziție de echipamente nu e însoțită și de contracte de offset care să genereze și locuri de muncă, și bani încasați la buget, nu doar plătiți.
Cumpărăm tot ce e necesar, nu producem mai nimic, ratăm toate oportunitățile, suntem doar cumpărătorii perfecți.
În materie de transportoare, proiectul românesc a înțepenit înainte de avize și omologări pentru a trece de pe planșetă în producție.
Achiziționăm sute de vehicule de transport Piranha, extrem de necesare, cu sute de milioane de euro.
Zilele trecute, un incident îngrijorător cu un astfel de vehicul amfibiu s-a consumat chiar sub ochii aliaților noștri, pe brațul Borcea, la un exercițiu militar.
Unii s-au grăbit să facă trimitere la flotabilitatea redusă a transportorului, alții să lege accidentul cu achiziția de platforme M3 MFB autopropulsate, care sunt fabricate de aceeași firmă ca și Piranha.
Greu de spus din afară ce e adevăr și ce e manipulare aici. Cert e că, dincolo de scufundarea întâmplătoare și nefericită a unui vehicul, industria românească de armament se îneacă în prost management, indolență și interese superioare.
