Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Ministrul Investițiilor, anunț de ultim moment despre neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei: ”Pur și simplu creăm speranțe”

Ministrul Investițiilor, anunț de ultim moment despre neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei: ”Pur și simplu creăm speranțe”

Ministru Investițiilor și Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a făcut un anunț important, în direct la Antena 3 CNN, în legătură cu neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei.

de Andreea Ştefan    |    01 Feb 2024   •   21:36

După ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat că este de acord ca pensiile mai mici de 3.000 de lei să nu mai fie impozitate, acesta s-a răzgândit ulterior și a decis să amâne discutarea acestui subiect abia în luna aprilie.

Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a discutat, în direct la Antena 3 CNN, despre această măsură.

”S-a cerut o analiză de la Ministerul de Finanțe cu privire la impact. Această discuție a fost și anul trecut, când eram ministru de Finanțe și am spus că nu facem acest pas pentru că nu aveam elementele de venituri care să ne permită înlocuirea lipsei de venituri din acest impozit. 

Suntem deja în februarie, noi discutăm deja de noi măsuri. Avem o strategie fiscal-bugetară, avem o serie de măsuri, avem indexarea pensiilor pe care deja am realizat-o, avem vouchere. Pur și simplu creăm speranțe. Nu e nicio problemă.

Citește și: Premierul Marcel Ciolacu este de acord ca pensiile sub 3.000 de lei să nu mai fie impozitate

Dacă sunt resurse financiare și dacă la Ministerul de Finanțe se găsesc resurse financiare de așa manieră încât ceea ce am putut să echilibrăm macro-economic să nu distrugem în două luni, cred că toată lumea este de acord să facem acest pas”, a explicat Adrian Câciu.

Foarte mulți români se întreabă de ce trebuie să plătească impozit pe pensii, după ce au muncit 40 de ani și au plătit la stat taxe și impozite. Ministrul Investițiilor a declarat că este de acord cu acești români, dar problema trebuie discutată de la rădăcină.

”Eu sunt total de acord. Cred că înainte de a discuta despre această măsură benefică pentru pensionari, ar trebui să recunoască cei care o propun cine a pus impozit pe pensii.

Ar trebui să spună de ce a fost România forțată sau au achiesat la o decizie de genul acesta, de a pune impozit pe pensii în 2010, după ce CCR a spus că nu pot tăia pensiile. Eu cred că politicienii trebuie să fie sinceri și să spună: am și greșit, am și făcut”, a mai spus ministrul Investițiilor.

×
Subiecte în articol: Adrian Câciu impozitare pensii
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close