Antena 3 CNN Timp liber Fun Mircea Badea: În curând o să-şi dea oamenii lucrare de doctorat în cadrul legislativ privind condiţia câinelui comunitar în România

Mircea Badea: În curând o să-şi dea oamenii lucrare de doctorat în cadrul legislativ privind condiţia câinelui comunitar în România

Mircea Badea: În curând o să-şi dea oamenii lucrare de doctorat în cadrul legislativ privind condiţia câinelui comunitar în România
de M.T.    |    05 Sep 2013   •   23:46

În curând o să-şi dea oamenii lucrare de doctorat în cadrul legislativ privind condiţia câinelui comunitar în România, a spus Mircea Badea în cadrul ediţiei de joi a emisiunii "În gura presei", ironizând astfel ambiguitatea legii în legătură cu acest subiect.

„Am încercat să înţeleg ceva din cadrul legislativ care reglementează viaţa, dar mai ales, dispariţia câinelui comunitar. Mi-a fost imposibil!”, a spus Mircea Badea.

„Nu e neurochirurgie, nu e fizică cuantică, nu e o broşură «Manualul micului contructor de reactor nuclear». Nu, sunt nişte câini, care nu au stăpâni, pe străzi, adică un subiect simplist”, a continuat realizatorul emisiunii.

„Se pare că acest cadru legislativ care reglementează situaţia câinilor comunitari este complex, e complicat, e stufos, e vast. Dumnezeule, poate în curând o să-şi dea oamenii lucrare de doctorat în cadrul legislativ privind condiţia câinelui comunitar în România!”, a concluzionat Mircea Badea.

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close