Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN INCOME MAGAZINE Bogdan Badea: 12 iulie, prima zi în care acțiunile Hidroelectrica vor fi tranzacționabile la Bursa de Valori București

Bogdan Badea: 12 iulie, prima zi în care acțiunile Hidroelectrica vor fi tranzacționabile la Bursa de Valori București

Data de 12 iulie va fi prima zi în care acțiunile Hidroelectrica vor fi tranzacționabile la Bursa de Valori București, iar românii se mai pot înscrie pentru acţiuni până pe data de 4 iulie.

de Georgiana Adam    |    29 Iun 2023   •   15:37

Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica, a spus joi, la conferinţa Income Magazine Corporate "Listarea companiilor strategice din energie - drum deschis pentru dezvoltare și relevanță", organizată de Antena 3 CNN, că prin procesul de listare a companiei, oricine poate deveni acționar.

Listarea companiilor energetice românești la bursă și asta atrage tot mai mult atenția investitorilor străini spre țara noastră. 

"Ne bucurăm foarte tare să fim în acest moment în care Hidroelectrica se listează la bursă. 

Prin acest proces de listare practic fiecare dintre noi poate să devină acționar la Hidroelectrica. 

Este un proces de transparentizare, este rezultatul unui efort derulat pe parcursul foarte multor ani. 

Este o companie care a cărei valoare a crescut an de an, a avut o creștere accelerată a valorii companiei, a profitabilității și ne dorim să păstrăm acest parcurs și în viitor. 

Prospect listare Hidroelectrica

Document – oferta Hidroelectrica

Este o companie stabilă și este, cred, principalul pilon care trebuie să asigure tranziția energetică într-o manieră sustenabilă, atât la nivel național, cât și regional. 

Suntem o companie 100% verde și vom continua să investim doar în proiecte verzi. Este parte din efortul pe care cu toții trebuie să îl facem pentru a avea o amprentă, să spunem cât mai mică, asupra mediului. 

Încălzirea globală este o chestiune care se întâmplă și, atunci, este important ca fiecare dintre noi să facă acest efort. 

Hidroelectrica, în zona sectorului energetic, este singurul operator 100% verde care are și o cotă de piață foarte mare și ne dorim să fim din ce în ce mai prezenți nu numai pe piața de producție, cât și pe piața de furnizare, adică în calitate de furnizor direct. 

Până la urmă acest proces de listare este un examen de încredere și faptul că interesul investitorilor, atât în zona de investitori de retail, adică persoane fizice, cât și în zona investitorilor instituționali nu numai din România, ci și de peste tot din lume, din zonele din centrele financiare importante, faptul că există acest interes nu poate decât să ne bucure și suntem convinși că acest interes se va finaliza cu o listare de succes. 

Practic, ziua de 12 iulie va fi prima zi în care acțiunile Hidroelectrica vor fi tranzacţionabile la Bursa de Valori București (...).

Pentru piața de capital din România, pentru fiecare dintre noi este un pas important, pentru că listarea Hidroelectrica, prin volumul și prin estimările pe care le avem din punct de vedere al valorii finale a tranzacției, devine o piață mult mai lichidă, consolidează piața de capital din România și, practic, asigură o diversificare a paletei de zone în care fiecare dintre noi poate să își plaseze banii, ceea ce cred că este extrem de benefic", a spus  Bogdan Badea, președintele Directoratului SPEEH Hidroelectrica SA, joi, la conferinţa Income Magazine Corporate "Listarea companiilor strategice din energie - drum deschis pentru dezvoltare și relevanță", organizată de Antena 3 CNN.

Conferința este organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, împreună cu săptămânalul economic "Income Magazine" și continuă seria de evenimente naționale "Conferințele Income Magazine Corporate", platformă media marca Antena 3 S.A.

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close