Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balș: „Înainte de 2009 s-a pornit o campanie atroce împotriva vaccinării, iar acum își arată rezultatele”

Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balș: „Înainte de 2009 s-a pornit o campanie atroce împotriva vaccinării, iar acum își arată rezultatele”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:33 28 Ian 2019 Modificat la 19:33 28 Ian 2019
o_1d2ao1tf5pd5aln17ih1okh1f5j8.jpg
Foto: captură Antena 3

Trei femei în vârstă de 47, 48 şi 64 de ani din judeţele Constanţa şi respectiv Timiş, dar şi un bebeluş de 11 luni tot din judeţul Timiş au murit din cauza gripei, anunţă Institutul Naţional pentru Sănătate Publică (INSP). Astfel, numărul deceselor a ajuns la 47, de la începutul sezonului.

Doctorul Adrian Streinu Cercel, manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, spune că nu se aștepta nimeni la un număr atât de mare de decese pe o perioadă atât de scurtă.

„Înainte de 2009 s-a pornit o campanie atroce împotriva vaccinării, iar acum își arată rezultatele. Noi de fiecare dată am promovat vaccinarea împotriva gripei, pentru că este singura modalitate de prevenire a îmbolnăvirii.

În cazul în care o persoană se îmbolnăvește trebuie să recurgă la medicamente antivirale care există și sunt eficiente”, a spus Adrian Streinu Cercel, luni seară, la emisiunea „Punctul de întâlnire cu Radu Tudor”.

×
x close