Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Punctul de întâlnire Harta care arată cum vrea să controleze Putin Marea Neagră. Se apropie extrem de periculos de frontierele României

Harta care arată cum vrea să controleze Putin Marea Neagră. Se apropie extrem de periculos de frontierele României

Deși ne dorim ca dialogul cu Rusia să funcționeze și ne dorim ca Moscova să dezescaladeze, să își retragă cele 40.000 de trupe care presează ca un clește Ucraina de la Nord la Vest și la Sud, în timp ce noi vorbim, în timp ce Occidentul solicită întâlniri, dialog, mesaje de pace, Federația Rusă înarmează și mai tare zona asta, umple din nou cu trupe și armament cele mai sensibile zone.

Harta care arată cum vrea să controleze Putin Marea Neagră. Se apropie extrem de periculos de frontierele României
Sursa foto: Antena 3
de Radu Tudor    |    10 Feb 2022   •   21:58

Federația Rusă desfășoară în momentul acesta un exercițiu în bazinul Mării Negre.

Peninsula Crimeea, care a fost anexată ilegal de Federația Rusă și a fost transformată într-o fortăreață înarmată până în dinți, inclusiv cu arme nucleare, se află la 300 de mile marine de țărmul românesc. Dar zonele roșii pe care le vedeți, la Marea Azov și la Marea Neagră, sunt zonele pe care Rusia, în perioada 13-19 februarie, cu de la sine putere, fără niciun fel de consultare cu ceilalți riverani ai bazinului Mării Negre, a decis interdicție totală pentru zboruri, pentru nave, pentru absolut orice fel de trafic.

Astfel de chestiuni încalcă grav regulile dreptului internațional. Zonele acestea roșii de interdicție, în zona Mării Azov, în sudul și vestul Peninsulei Crimeea, se apropie extrem de periculos de frontiere României. Zonele acestea roșii vor fi supuse unor tiruri cu rachete, iar dimensiunea acestor zone ocupate în mod abuziv de Rusia demonstrează intențiile reale. Pentru această operațiune foarte periculoasă de apropiere de granițele României, Federația Rusă a trimis patru nave de război din Mediterana în bazinul Mării Negre.

 

×
Subiecte în articol: Marea Neagrã România Federatia Rusa
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close