Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Legătura specială dintre câinii polițiști și partenerii lor: "O legătură ancestrală. Atașamentul e primordial, ne completăm unul pe altul"

Legătura specială dintre câinii polițiști și partenerii lor: "O legătură ancestrală. Atașamentul e primordial, ne completăm unul pe altul"

Tânăra polițistă Ana-Maria Ionescu a venit împreună cu partenerul ei patruped, Jack, în studioul emisiunii Punctul de Întâlnire. Cei doi formează un cuplu chinotehnic de aproximativ un an și lucrează la Serviciul de Poliție Canină, în București. Tot invitat de Radu Tudor a fost și polițistul Adrian Dorobanțu, care a subliniat că legătura dintre om și câine este una dincolo de cuvinte.

o_1fath37v818uj1onnlmol1kt6hb.jpg
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    18 Iul 2021   •   22:23

Jack este un ciobănesc german, în vârstă de patru ani, specializat în detectarea drogurilor. Acesta tocmai a terminat cursul de specializare, cu trei săptămâni în urmă, și este pregătit să depisteze cocaină, heoroina, amfetamină, hașiș, extasy și canabis. Pregătirea lui Jack a durat patru luni, la Centrul Chinologic de la Sibiu, a povestit Ana-Maria.

"E mai mult de atât. Nu se poate descrie în cuvinte. Legătură asta dintre câine și om are o vechime de zeci de mii de ani. Primul animal domesticit, tocmai pentru a ne folosi de abilitățile lui, pază sau miros. O legătură ancestrală.

Atașamentul e primordial. Nu există cuplu chinotehnic. dacă nu există atașament între om și câine. Nu îmi place să-i spun stăpân, pentru că nu e relația de subordonare, noi ne completăm unul pe altul.", a explicat Adrian Dorobanțu.

"Toți polițiștii din țară asta care lucrăm la Serviciul de Poliție Canină, fiecare are câinele lui în dotare. Nu se poate substitui această legătură. Decât în cazul în care cineva iese la pensie și în preia altcineva, din nou durează un an până se creează această legătură.", a mai explicat acesta.

Interviul integral poate fi urmărit în video de mai jos:

Polițista de 23 de ani, Robeta Sîrbu, îmblânzitoarea câinilor antrenați să găsească droguri: "Prefer sa lucrez cu un câine, decât cu 5 oameni"

Pot fi letali atunci când în public se încinge atmosfera și situația o cere. Datorită abilităților speciale, depistează pericolele și substanțele interzise. Vă spunem povestea frumoasă a doi câini polițiști coordonați de o femeie. La doar 23 de ani, Roberta este singură polițistă din Giurgiu care reuşeşte să îmblânzească cei doi parteneri necuvântători din Serviciul Criminalistic.

Xena şi Kabar sunt colegii de nădejde ai poliţistei, pe care această se bazează mereu în misiunile speciale pe care le are de îndeplinit.

Deși este o fire mai sensibilă și la prima vedere pare destul de firavă, Roberta Sîrbu și-a propus să spargă tiparele. Ea și-a ales o meserie practicată mai degrabă de bărbați și cu pericole la tot pasul: este polițistă la Serviciul Criminalistic din Giurgiu, dar și în ultimul an la Facultatea de Drept.

Pasiunea pentru cei mai buni și fideli prieteni ai omului a început de când era mică.

"Animalele sunt o latura a mea mai sensibilă, am o sensibilitate pentru ele. De mică am crescut cu animale, am crescut la curte. Părinții mei au avut tot timpul pisicuțe, căței, în momentul de față avem și 5 cai la curte.", povestește Roberta.

După ce a terminat liceul, Roberta a urmat exemplul tatălui ei, care a fost tot poliţist. Iar după ce a descoperit latura de conducător de câine, a decis că asta vrea să facă toată viaţa.

"De meseria asta am aflat de la un vecin, îl tot vedeam cu un câine. Am zis ok, are câine, e uniformă, ce se întâmpla și m-am dus și l-am întrebat. Și el îmi spune, uite am un câine de serviciu, sunt în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale. Am zis wow. Mi-a povestit, mi-a plăcut foarte tare și am spus că o să fac și eu lucrul asta."

"Este cea mai bună alegere făcută de mine în Poliție"

Xena este un frumos Ciobănesc German de care Roberta s-a atașat de când avea doar 5 luni și primise primul post la poliția din Bolintin Vale. Trei ani mai târziu, în 2020, Roberta a fost detaşată la Serviciul Criminalistic din Giurgiu, unde l-a întalnit şi pe Kabar, un câine extrem de inteligent şi experimentat. Acum, între Roberta și cei 2 câini polițiști s-a realizat o legătură puternică și sinceră bazată pe încredere și prietenie.

Deși au temperamente diferite, cei doi prieteni necuvântători se înţeleg foarte bine împreună şi își îndeplinesc misiunile de serviciu cu brio. Xena asigură ordinea la evenimentele publice, iar Kabar s-a remarcat în acţiuni de identificare a migranţilor ilegali şi a deşeurilor transportate fără documente.

La fel ca luptătorii din forțele speciale, Xena și Kabar se antrenează zilnic pentru a fi cei mai buni.

×
Subiecte în articol: câinii polițiști partenerii
Citește mai multe din Punctul de întâlnire
» Vezi toate știrile din Punctul de întâlnire
Cele mai noi știri
Parteneri
x close