Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Efectele negative ale producţiei mari de energie verde fără un plan concret

Efectele negative ale producţiei mari de energie verde fără un plan concret

România are în plan numeroase proiecte pentru tranziția la enegia verde, însă există și o serie de riscuri care, dacă nu sunt luate în calcul, pot duce la urmări grave.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Iun 2023   •   14:16

Mai multe surse de energie regenerabilă, fără un plan bine stabilit, pot duce la un consum extrem de redus în rețea, iar distribuitorii vor fi nevoiți să mărească tarifele pentru a acoperi gaura. Asta înseamnă facturi mai mari pentru consumatorul obișnuit.

Aceste riscuri au fost prezentate la Conferința Naţională Finanțarea proiectelor de energie regenerabilă – surse transparente pentru resurse curate din cadrul proiectului România Inteligentă.

Citeşte şi: Care este cheia finanţării proiectelor de energie regenerabilă din România

"România şi-a propus o ţintă de 30,7% la sfârşitul anului 2021. Prin PNRR, am ridicat ţinta la 34% şi acum ne uităm şi ne gândim să o ducem spre 36-38% tocmai pentru a impulsiona şi mai mult investiţiile în energie regenerabilă. Astăzi, am ajuns la o cifră de peste 650 MW instalaţi într-un an de zile în prosumatori de energie regenerabilă", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Energia regenerabilă are numeroase beneficii, dar există şi riscuri. Consumul din reţea scade, iar producătorii şi distribuitorii sunt direct afectaţi. De aceea este nevoie ca autorităţile să găsească o soluţie.

"Această scădere care a avut loc pe data de 16 aprilie trebuie să analizăm foarte bine, am analizat şi am constatat că aceasta s-a datorat şi prosumatorilor care, în momentul de faţă, reprezintă aproape 650 MW, aproape cât grupul de la Cernavodă. Dacă investiţiile se vor face fără să ţinem cont de ce înseamnă consum ne vom trezi peste câţiva ani, când proiectele vor fi implementate, cu facturi foarte mari date de cei care trebuie să îşi recupereze investiţiile. E vorba de transportatori şi distribuitori", a precizat Gabriel Andronache, vicepreşedintele ANRE.

"Avem nevoie de un integrator de ţară care să ştie în fiecare moment ce face fiecare operator de linie. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene derulează fonduri pe energie, Ministerul Energiei are miliarde cu 20 de oameni şi se consideră prea puţin important să se dea 100 de oameni acolo. Fiecare om are miliardul lui. Avem la Ministerul Dezvoltării, avem la Ministerul Mediului Casa Verde şi ne vom confrunta în curând cu un tsunami al curentului electric de megawaţi produs pe nişte străzi care se injectează în joasă tensiune. Pentru că fiecare are o casă, un teren şi livrează în reţea. Şi vedem după aia ce o ieşi. Ştim ce o să iasă. Acest integrator ar trebui să fie o entitate extrem de puternică la nivelul Guvernului care să urmească ca această energie să fie construită pe orizontală sustenabil", a explicat şi Marian Dobrilă, director de dezvoltare TDP Partners.

Conferința Naţională "Finanțarea proiectelor de energie regenerabilă – surse transparente pentru resurse curate" a fost organizată de Antena 3 CNN, în cadrul proiectului România Inteligentă.

×
Subiecte în articol: România Inteligentă
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close