Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN ShowBlitz Ce a provocat accidentul aviatic în care a murit miliardarul român Dan Petrescu şi familia sa

Ce a provocat accidentul aviatic în care a murit miliardarul român Dan Petrescu şi familia sa

Accidentul aviatic produl in Italia, în urma căruia şi-au pierdut viaţa miliardarul român Dan Petrescu, întreaga sa familie şi alte 4 persoane printre care şi un copil, naşte tot mai multe controverse.

Ce a provocat accidentul aviatic în care a murit miliardarul român Dan Petrescu şi familia sa
de Georgiana Adam    |    08 Oct 2021   •   23:32

Anchetatorii merg pe mai multe ipoteze cu privire la cauzele accidentului. Multimilionarul ar fi suferit un stop cardio respirator sau s-ar fi înregistrat o defecţiune la motor, cert este că se dovedeşte a fi o anchetă amplă.

Între timp, aici, în România se vorbeşte despre miza uriaşă a averii sale, fiind considerat unul dintre cei mai bogaţi, dacă nu cel mai bogat român. Cine ii va prelua afacerile? Este o întrebare la care nimeni nu a răspuns până acum. 

O anchetă complicată, aşa se dovedește a fi cercetarea făcută în cazul prăbuşirii avionului pilotat de miliardarul român, Dan Petrescu. O tragedie analizată secundă cu secundă de specialişti în aviaţie, ingineri şi experţi internaţionali, printre care şi un expert român al Agenţiei Naţionale de Investigaţii Aeronautice.

Imaginile suprinse de camera montată pe bordul unei maşini care circula pe străzile din Milano arată că aeronava a intrat în picaj cu un minut înainte de impact și a căzut rapid aproape vertical. Dar specialiştii se bazează, în primul rând, pe informaţiile furnizate de cutia neagră a aparatului de zbor.

Se merge pe mai multe ipoteze cu privire la cauzele accidentului aviatic: o defecțiune la motor sau un stop cardio-respirator ar fi putut duce la prăbușirea avionului pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu, accident care s-a soldat cu moartea miliardarului, a soţiei, fiului acestuia şi a altor 4 persoane, printre care şi un copil.

Între timp, situaţia din Milano a creat vâlvă şi controverse şi în România.

Pe lângă drama indiscutabilă se vorbește şi de afacerile pe care Petrescu le avea în România şi în alte state, iar cei mai cunoscuți dintre afaceriştii de la noi îl descriu pe Dan Petrescu drept un investitor inteligent, un miliardar care, deşi nu apare în topurile oficiale, s-a spus că ar fi mai bogat decât Ion Ţiriac, iar averea lui ar fi estimată de unii la 1 miliard de euro, de alţii chiar la 3 miliarde.

Oricum ar fi, afaceristul ar fi avut peste 150 de apartamente, terenuri și clădiri în cele mai frumoase și scumpe zone ale Bucureștiului, Aviatorilor și Primăverii. În plus, deținea numeroase terenuri pe care le-a închiriat unor lanțuri comerciale din România.

Ar fi deţinut inclusiv un teren de 4.000 de metri pătrați lângă Palatul din Primăverii al lui Nicolae Ceaușescu.

Apropiații spun că Dan Petrescu avea o avere atât de mare, încât a ajuns să aibă câte o proprietate pe fiecare stradă importantă din Nordul Capitalei. De exemplu, pe străzile Modrogan și Rabat, cumpărase două blocuri, ambele cu câte 20 de apartamente. Ulterior, fiecare apartament era închiriat cu aproximativ 3.500 de euro lunar, potrivit informaţiilor din spaţiul public.

Pe internet nu există foarte multe fotografii cu el, dar chiar și în cele puține apare îmbrăcat în haine obișnuite. La fel ca îmbrăcămintea și stilul de viață era unul modest, în ciuda averii.

Unul dintre partenerii de afaceri ai lui Dan Petrescu a fost Ion Țiriac. Fostul tenismen, aflat în top 300 cei mai bogați oameni din România, ar fi declarat că Petrescu era, de fapt, cel mai bogat român. Prieten apropiat i-ar fi fost și omul de afaceri, Puiu Popoviciu.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close