Antena 3 CNN Emisiuni ShowBlitz Prinţesa Lia loveşte din nou cu o cerere-şoc în instanţă împotriva soţului. Ce le cere judecătorilor

Prinţesa Lia loveşte din nou cu o cerere-şoc în instanţă împotriva soţului. Ce le cere judecătorilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:39 28 Ian 2022 Modificat la 23:39 28 Ian 2022
2
Sursa foto: Hepta

Lia de România a adresat judecătorilor o cerere de exercitare a autorității părintești care ar putea să-l scoată din rolul de părinte cu rol decizional asupra propriului copil pe soţul ei prinţul Paul.

Peste câteva zile, magistrații vor lua o hotărâre în acest sens şi, cel mai probabil, vor ţine cont şi de statutul lui Paul al României şi anume acela de persoană condamnată la închisoare căutată de poliţie. 

Lia a României loveşte din nou cu o cerere-şoc în instanţă, referitoare la exercitarea autorității părintești. Cu alte cuvinte, femeia îşi dorește ca în deciziile privitoare la copilul său şi al lui Paul al României, acordul bărbatului să nu mai fie necesar.

Lia a României loveşte din nou cu o cerere-şoc în instanţă împotriva soţului

Art. 507. – Dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exerciţiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească, se arată în Codul Civil.

Potrivit codului penal, Lia ar putea obţine în instanţă un răspuns favorabil pentru că deşi nu este neapărat stipulată în lege situaţia în care se află soţul ei şi anume aceea de persoană urmărită general din cauza unei condamnări, totuşi, dacă acesta nu poate fi contactat pentru a-şi da acordul, este posibil ca hotărârile cu privire la minor să fie luate de mamă.

Lia a României a reuşit să obţină acordul judecătorilor şi pentru a pleca cu fiul său în Marea Britanie, după ce anul trecut s-a lovit de refuzul autorităţilor din cauza lipsei consimțământului tatălui.

Astfel, până în luna aprilie, băiatul lui Paul al României poate să stea pe tărâm englezesc. Potrivit deciziei, va trebui să se întoarcă 3 săptămâni în ţară, apoi poate din nou să stea în Anglia până în iunie, asta deşi nu demult spunea că nu va părăsi ţara,

„În calitate de soție a lui Paul voi rămâne în România împreuna cu fiul nostru micul print Carol Ferdinand şi voi face tot ce pot pentru a-i demonstra nevinovăția", spunea Prințesa Lia.

De altfel, aceasta a solicitat ca fiul său să meargă să studieze la şcoala Millfield Prep School.

Această condamnare a soţului ei, i-a adus şi datorii uriaşe care au făcut posibilă evacuarea sa din vila în care a locuit în ultimii ani împreună cu Paul al României şi fiul lor.

×
x close