Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN ShowBlitz Imperiul lui Cosmin Olăroiu, proiectul în care a investit peste 20 de milioane de euro | VIDEO

Imperiul lui Cosmin Olăroiu, proiectul în care a investit peste 20 de milioane de euro | VIDEO

Este unul dintre cei mai bogaţi antrenori de fotbal. A făcut numai din salariile de tehnician peste 60 de milioane de euro. Are fler şi în afaceri pentru că, indiferent de criză, Cosmin Olăroiu nu conteneşte să investească în business-uri de amploare.

Imperiul lui Cosmin Olăroiu, proiectul în care a investit peste 20 de milioane de euro | VIDEO
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Murgilă    |    Ana-Maria Bujor    |    19 Mar 2021   •   23:45

Se pregăteşte să lanseze unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte imobiliare în care a investit până acum peste 20 de milioane de euro.

Cosmin Olăroiu este, probabil, cel mai bogat dintre antrenorii români de fotbal, bucurându-se de sume importante de bani acumulate în conturi. Fostul tehnician al FCSB a adunat o avere colosală în Orient.

Ultima mare performanță a antrenorului, respectiv câștigarea titlului în China l-a mai îmbogățit cu alte 2,5 milioane de euro. Numai din salariile de tehnician ar fi câştigat peste 60 de milioane de euro.

Olăroiu are fler nu numai în fotbal, ci şi in afaceri. Acesta a investit aproximativ 24 de milioane de euro în realizarea unui ansamblu rezidențial cu aproape 100 de apartamente de lux, în stațiunea Mamaia.

Ansamblul rezidenţial al lui Olăroiu este aşezat în apropiere de hotelul unui alt greu al fotbalului românesc, Gică Hagi. Iar inaugurarea ar avea loc chiar în această vară. Iar de pregătiri se ocupă chiar fiul tehnicianului, pe care Olăroiu l-a implicat serios în afacerile sale.

De altfel, Olăroiu Junior este cunoscut  ca un tânăr potent financiar, care nu se sfieşte să iasă în lume cu cele mai scumpe maşini.

Cosmin Olăroiu nu este un incepător în business. Acesta împreună cu Gino Iorgulescu au fost acţionarii unui lanţ de restaurante în capitală, extizandu-şi afacerile şi în Londra, potrivit informaţiilor din spaţiul public.

De asemenea, acum ceva ani a achiziţionat una dintre cele mai spectaculoase vile din Bucureşti de la Stelian Gheorghe, un afacerist controversat, potrivit informaţiilor din presa sportivă. Imobilul fusese cumpărat de fostul proprietar cu 6 milioane de euro şi a fost dacă ca exemplu de originalitate printre designerii străini.

O altă casă la fel de impresionantă este, de fapt, cea în care îşi petrece cel mai mult timp atunci când locuieşte în ţară şi este situată pe malul lacului Snagov, cu ponton şi tot ce-i trebuie unui milionar.

×
Subiecte în articol: showBlitz Cosmin Olaroiu
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close