Antena 3 CNN Sport Off Sport Povestea succesului Simonei Halep. "Nu eram nici cât fileul, când am început să joc tenis"

Povestea succesului Simonei Halep. "Nu eram nici cât fileul, când am început să joc tenis"

Povestea succesului Simonei Halep. "Nu eram nici cât fileul, când am început să joc tenis"
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    05 Iun 2014   •   22:10

A muncit timp de două decenii şi astăzi a reuşit să ajungă în finala de la Roland Garros şi numărul 3 în clasamentul WTA.

 
Avea patru ani şi jumătate când a călcat pentru prima dată pe terenul tenis şi, după cum spune chiar ea, nu era nici cât fileul. Este parcursul profesional de până acum al Simonei Halep, prezentat, joi, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.
 
Primul concurent pe terenul de tenis i-a fost fratele ei, Nicolae Halep. Familia româncei povesteşte că Simona era făcută de mică pentru sport: ea nu se juca cu păpuşi, ci juca tenis.
 
Faima Simomei Halep vine cu presiune pe măsura - românca se defineşte ca timidă, sensibilă şi spune că nu-i place să fie îndreptate spre ea camerele de filmare. 


Jucătoarea Simona Halep, 22 de ani, locul 4 WTA şi a patra favorită, a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), şi s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.

Antena 3 în parteneriat cu Eurosport va transmite, sâmbătă, finala de la Roland Garros, acolo unde Simona Halep o va întâlni pe Maria Sharapova.
 

×
Subiecte în articol: Simona Halep Sinteza Zilei Mihai Gâdea
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close