Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, calificată în finala de la Roland Garros

Simona Halep, calificată în finala de la Roland Garros

Simona Halep, calificată în finala de la Roland Garros
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
de M.C.    |    05 Iun 2014   •   20:36

Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros, după victoria în două seturi, 6 - 2,  7 - 6, în faţa nemţoaicei Andrea Petkovici.

Pentru Simona, a patra favorită a turneului, este prima finală de Grand Slam, dar şi prima jucată de o româncă după 1980, când Virginia Ruzici juca actul final tot la Roland Garros.

Simona a început perfect meciul, cu un break, reuşind să menţină un ritm ridicat pe parcursul întregului set, pe care şi l-a adjudecat în doar 28 de minute. 

Petkovic a părut mult mai determinată în setul secund, în care a condus cu 3 - 1, după primul său break. Simona însă a replicat perfect, cu un break la rândul său, iar apoi şi-a fructificat serviciul pentru 3 - 3. Ambele jucătoare şi-au câştigat serviciul, iar setul a fost decis în tie-break, acolo unde Simona s-a impus cu 7 - 4. 

Simona este singura jucătoare din competiţie care nu a cedat niciun set până în finală, iar setul doi din semifinală a fost primul set al Simonei, din întreg turneul, decis la tie-break.

În finală, Simona Halep o va întâlni pe rusoaica Maria Sharapova. Românca va deveni numărul 3 mondial după acest turneu indiferent de rezultatul meciului de sâmbătă.

Îi puteţi transmite Simonei mesaje de încurajare la adresa de mail [email protected]. Toate mesajele dumneavoastră vor ajunge la Simona, iar cele mai frumoase dintre ele vor fi prezentate la Antena 3.

Tot la Roland Garros Florin Mergea şi Marin Draganja au pierdut în semifinalele probei de dublu, împotriva cuplului spaniol Marcel Granollers/Marc Lopez, scor 6-3, 1-6, 6-3.

Antena 3 va transmite, sâmbătă, finala de la Roland Garros, acolo unde Simona Halep o va întâlni pe Maria Sharapova, în parteneriat cu Eurosport.

×
Subiecte în articol: Simona Halep Roland Garros
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close