Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Subiectiv Alexandru Rafila, declarații exclusive pentru Antena 3 CNN, despre filmul tragediei de la Crevedia

Alexandru Rafila, declarații exclusive pentru Antena 3 CNN, despre filmul tragediei de la Crevedia

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a dat declarații exclusive pentru Antena 3 CNN despre tragedia de la Crevedia.

de Ioana Mircea    |    27 Aug 2023   •   22:44

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a făcut declarații în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, în această seară, despre tragedia de ieri seară de la Crevedia. Acesta a povestit cum a fost informat de caz și care au fost pașii următori pe care i-a urmat.

"Am aflat în jurul orei 19.10. La 19.20 deja constituisem grupul de lucru operativ de la ministerul Sănătății, cu trei secretari de stat, cu directorii Spitalului de Urgență din București. Am avut pe cineva și pe partea de comunicare. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să inventariem paturile libere pentru pacienții arși.

Citește și: Alexandru Rafila, anunț de ultimă oră despre starea victimelor de la Crevedia și răniților care vor fi transferați

Să vedem ce disponibilități avem la Terapie Intensivă, în București, în primul rând. Am colaborat și cu Spitalele Militare, cele trei spitale, respectiv Carol Davila, Spitalul Gerota și cel de la Serviciul Român de Informații, încât să avem o imagine foarte clară a locurilor în care puteau să vină răniții. Noi nu am fost așa de îngrijorați la început pentru că inițial se discuta despre cinci victime, ulterior numărul lor a crescut la 8, până la 58", a declarat în această seară  Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, în România, în momentul de față există 30 de paturi pentru mari arși.

"În momentul de față, în România sunt circa 30 de paturi pentru mari arși. În acest moment se practică transportul la spitalele din străinătate pentru 12 răniți. Am transportat în străinătate persoane care aveam între 35 și 85% suprafață arsă.Cel puțin 16 pompieri au arsuri la mâini, unii dintre ei și la față și la cap, dar nu foarte grave. Majoritatea erau implicați în manevrarea roboților pentru stingerea incendiilor. Unii dintre ei, din cauza șocului (n.r. provocat de explozie) au căzut de pe mașinile de intervenție", a declarat ministrul Sănătății.

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila explozii crevedia
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close