Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Subiectiv Marius Nistor a anunţat când s-ar putea opri greva profesorilor: "Ceea ce părea imposibil în urmă cu două săptămâni a devenit posibil"

Marius Nistor a anunţat când s-ar putea opri greva profesorilor: "Ceea ce părea imposibil în urmă cu două săptămâni a devenit posibil"

"Ceea ce părea imposibil în urmă cu două săptămâni a devenit posibil", a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, după ultima ofertă a Guvernului pentru ca profesorii să oprească greva generală.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Iun 2023   •   21:22

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor a fost publicat, astăzi, pe site-ul Ministerului Muncii.

Totuşi, solicitarea profesorilor, de majorare a salariului începând din 1 ianuarie 2024, nu apare însă ca articol în OUG, ci numai în preambul.

Citeşte şi: Ordonanţa de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor, publicată. Ce prevede proiectul

"Deocamdată nu vorbim încă de un acord cu Guvernul în privinţa încetării grevei, dar putem constata următorul lucru. Ceea ce părea imposibil în urmă cu două săptămâni a devenit posibil. Adică s-au identificat resurse financiare şi pentru acea creştere salarială de 25%, astăzi a apărut în textul proiectului de ordonanţă de urgenţă. Iată că s-a prins în preambulul ordonanţei de urgenţă şi această referire la salariul debutantului, deşi noi insistăm în continuare şi aici apare problema: să fie prins ca articol în textul ordonanţei de urgenţă.

Sunt nişte lucruri care trebuie clarificate, însă transmit cu toată fermitatea: în momentul de faţă, proiectul de ordonanţă de urgenţă este în dezbatere. Am transmis şi toate grilele care stau la baza proiectului în cauză. Ele sunt transmise în teritoriu, au ajuns în unităţile de învăţământ, se fac calcule, se cer informaţii, este o seară foarte tensionată şi urmează să vedem, mâine până la ora 10.00, care va fi răspunsul pe care îl vom primi din partea colegilor noştri", a declarat Marius Nistor.

Vezi şi: Cu cât cresc, de fapt, salariile profesorilor, după adoptarea ordonanţei de urgenţă

Totodată, liderul de sindicat a declarat că Guvernul ar trebui să facă o modificare în textul ordonanţei de urgenţă, iar salariul debutantului să fie trecut ca articol în OUG.

"Sunt întrebări care s-au pus. Adică, faptul că referirea la salariul debutantului care ar trebui să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie şi să stea ca bază de calcul în viitoarea grilă de salarizare apare în preambulul ordonanţei de urgenţă, nu ca articol distinct în ordonanţa de urgenţă. Este un pas înainte, nu mai este în nota de fundamentare, dar mai trebuie un mic pas să intre ca articol distinct în textul ordonanţei.

Mai departe, colegii noştri mai aşteaptă nişte grile care ar trebui să împartă personalul didactic auxiliar şi nedidactc. Se fac calcule. Aşteptăm şi noi răspunsuri din partea secretarelor, contabililor, pentru a vedea exact cât câştigă fiecare coleg al nostru prin punerea în aplicare, dacă se pune în aplicare această ordonanţă", a mai precizat Marius Nistor, preşedintele FSI Spiru Haret.

×
Subiecte în articol: greva profesorilor Marius Nistor
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close