Antena 3 Emisiuni Subiectiv Ministrul Transporturilor ameninţă cu rezilierea contractelor: "Regulile după care am jucat nu sunt cele mai bune"

Ministrul Transporturilor ameninţă cu rezilierea contractelor: "Regulile după care am jucat nu sunt cele mai bune"

de Claudia Popovici    |    28 Mar 2022   •   21:14
Ministrul Transporturilor ameninţă cu rezilierea contractelor: "Regulile după care am jucat nu sunt cele mai bune"
Sursa foto: Antena 3

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a explicat stadiul lucrărilor pe drumul expres Craiova-Piteşti.

Întrebat când va fi gata drumul expres Craiova-Piteşti, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor a precizat: 

"Am găsit şi lucruri bune şi lucruri rele. Acel drum este împărțit în patru loturi/tronsoane mari. Primul nu merge bine.

La tronsonul 2 prima parte va fi inaugurată până în Paşte, iar a doua parte în iunie. La fel de bine merg lucrurile şi pe tronsonul 3.

Pe tronsonul 1 lucrează o firmă străină. Pe tronsoanele 2-3 sunt firme romanești. 

În urmă cu 10 zile am schimbat cadrul legislativ pe zona de achiziții publice pentru că am văzut în ultimii 15 ani cum ne-am "desfăşurat" şi cât de multă infrastructură rutieră şi feroviară avem sau mai degrabă nu avem.

Este clar că regulile după care am jucat nu sunt cele mai bune. Am lucrat câteva zile cu cei care se lovesc de probleme în fiecare zi şi am venit cu această propunere în Guvern care a fost acceptată.

Înainte de asta era foarte greu să reziliezi un contract. Acum este mai ușor. Până la schimbare luam doi ani de pauză ca să schimbăm o companie.

Şi mai rezulta ceva, un fel de șantaj al unor companii care credeau că nu vom rezilia că nu ne vom permite să stăm 2 ani pe pauză.

Tronsonul 2 este foarte importat pentru că rezolvă problema de la Balş la Slatina. 

Pentru tronsonul 1, care acum este în urmă, termenul este finalul anului. Dacă merg cu acest ritm pe care l-am văzut azi nu e nicio șansa să termine.

Evident că vom intra pe noul cadru şi se dă o notificare. După trei notificări ai reziliat contractul", a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3. 

×

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close