Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Subiectiv Radu Țincu, medic ATI: "Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit"

Radu Țincu, medic ATI: "Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit"

Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca din București, spune că nu ne putem vaccina la fiecare patru luni de acum încolo. "Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit", a declarat el.

Radu Țincu, medic ATI: "Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit"
Sursa foto: Antena 3
de Silvia Preda    |    17 Ian 2022   •   21:02

"Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit ca să ajungem cu acest nivel de anticorpi încât să elimine variante mutante. Cred că la un moment dat, ca şi în cazul gripei, trebuie să modificăm compoziţia vaccinului astfel încât ea să fie suficient de potrivită pentru a neutraliza aceste variante virale", a spus medicul, luni seară, la Antena 3. 

"Decât să ne vaccinăm într-un an de zile de patru ori mai bine modificăm compoziţia vaccinului pentru variantele circulante şi ne vaccinăm o dată pe an.

Până la acest moment nu avem niciun studiu ştiinţific care să ateste eficienţa celei de-a patra doze care să crească gradul de protecţie pentru varianta Omicron. În acest moment sunt doar speculaţii cu privire la aceasta a patra doză.

Au fost state care s-au grăbit să o administreze fără să existe studii ştiinţifice publicate", a mai spus medicul.

Ministrul Sănătăţii, despre riscul de supraîncărcare a sistemului imunitar cu dozele de rapel

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană are îndoieli privind necesitatea unei a patra doze de vaccin anti-COVID.

"În timp ce utilizarea unei doze suplimentare poate face parte din planurile de urgență, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor al EMA, recent, într-o conferință de presă.

Oficialul EMA şi-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor.

×
Subiecte în articol: Radu Țincu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close