Reacția DNA după ce Elena Udrea a anunțat că a obținut statutul de refugiat politic în Costa Rica13 Apr
Scene de groază în Mureș. Un bărbat și-a ucis soția și soacra, chiar în ziua în care a divorţat 13 Apr
Acuzații la Spitalul din Rovinari: „Mi-au încuiat tatăl în salon”. Bărbatul s-a aruncat de la etaj13 Apr
A fost cea mai caldă zi de 12 aprilie din istorie. Au fost aproape 30 de grade în vestul României12 Apr
Incendiu puternic în județul Mureș. O persoană a murit, iar alta a fost intoxicată cu fum. Incendiul ar fi fost provocat intenționat12 Apr
Noi detalii în cazul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis. Ce scrisoare a primit Președintele la scurt timp după ce a ajuns la Cotroceni12 Apr
A lovit cu mașina un copil de șapte luni și pe mama acestuia, iar apoi a fugit de la locul faptei. Șoferița e căutată de polițiști12 Apr
Au vrut să mănânce pizza, așa că au dat comandă prin telefon. Copilul lor a mâncat o felie, iar la scurt timp și-a pierdut cunoștința. Familia lui a înlemnit. Ce s-a întâmplat12 Apr
Accident dramatic în Botoșani. O femeie își alăpta bebelușul, pe care l-a scăpat în urma impactului. Șoferul care a provocat accidentul era beat12 Apr
Dragnea, după întâlnirea cu ministrul francez de Externe: „Trebuie să construim o relaţie specială între România şi Franţa, care să ofere garanţia unei colaborări şi cooperări corecte şi oneste”12 Apr
Pensia pe care o primește Traian Băsescu de la stat. Ce sumă încasează fostul președinte al României12 Apr
Claudiu Manda, după audierea fostului șef al ANI, Horia Georgescu: „Considerăm că domnul Maior ne-a minţit”12 Apr
Victor Ponta, declarații despre Laura Codruța Kovesi, pe vremea când era premier: ”Kovesi e propusă pentru funcția de procuror-șef DNA. Diferența între ea și Morar e mare”12 Apr
Teodorovici, după afirmația că va exista o criză uriașă în România: „Nu cred că urmează o astfel de situație”12 Apr
Situație revoltătoare la căminul de bătrâni din Brăila. Un pensionar a fost înjunghiat de colegul de cameră12 Apr
Teodorovici, explicații în scandalul pensiilor: „Avem acești doi piloni: pilonul I, al statului, și cel privat. Lasă-l pe om să opteze”12 Apr
Emil Boc, noi informații despre metroul din Cluj: ”Am fost contactaţi de reprezentanţii unor firme japoneze”12 Apr
Toți șoferii trebuie să știe asta! Din 20 mai se vor confisca plăcuţele, iar maşinile nu vor mai putea fi deplasate decât împinse sau pe platforme dacă au ITP-ul expirat12 Apr
A plecat cu fiul său și bona în vacanță. La un moment dat bona a surprins-o pe mama băiatului cum îl bătea fără milă. A luat un telefon și a filmat totul. E incredibil ce s-a întâmplat apoi12 Apr
Răzvan și-a ucis iubita cu 25 de lovituri de cuțit și a fost condamnat la închisoare pe viață. Într-o dimineață, gardienii au intrat în celula lui și au rămas șocați. Ce era în locul lui Răzvan12 Apr
Caz șocant în Vaslui. O adolescentă a fost violată și bătută fără milă de tatăl ei. Bărbatul a fost arestat imediat12 Apr
Horia Georgescu, după audierile de la Comisia SRI: ”Protocolul dintre SRI şi ANI nu are nimic din ceea ce este prezentat public în alte protocoale”12 Apr
George Maior chemat de urgență la audierile din Comisia SRI. Proba care îl distruge pe fostul șef SRI12 Apr
Dragnea pregătește lovitura pentru Klaus Iohannis. Ce va face liderul PSD dacă Președintele nu o va revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcție12 Apr