Antena 3 CNN Externe Tusk îl acuză pe Nawrocki că a comis o „greșeală strategică” prin faptul că i-a retras lui Zelenski decorația Vulturul Alb

Tusk îl acuză pe Nawrocki că a comis o „greșeală strategică” prin faptul că i-a retras lui Zelenski decorația Vulturul Alb

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 23:42 23 Iun 2026 Modificat la 23:42 23 Iun 2026
Tusk și Zelenski
Foto: Getty Images

Donald Tusk și guvernul său îl acuză pe președintele polonez, Karol Nawrocki, venit din rândurile reacționarilor PiS, că a comis o eroare strategică după ce i-a retras președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, cea mai prestigioasă decorație a Poloniei: Ordinul Vulturului Alb, relatează Politico.

Nawrocki a retras distincția vineri seara, în semn de protest față de denumirea dată luna trecută unei unități militare ucrainene, după o organizație din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial care a masacrat zeci de mii de polonezi.

Pentru guvernul premierului Donald Tusk prioritatea este menținerea rolului Poloniei în prima linie a sprijinului acordat Ucrainei în lupta împotriva inamicului lor comun: Rusia. Legăturile strânse dintre Polonia și Ucraina au sporit influența diplomatică a Poloniei de la izbucnirea războiului, în 2022, și au plasat investitorii polonezi într-o poziție avantajoasă pentru a participa la reconstrucția Ucrainei.

Amploarea consecințelor diplomatice a devenit clară după ce Zelenski a decis să nu mai participe Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei, organizată săptămâna aceasta în orașul polonez Gdansk. Tusk prezentase conferința drept o oportunitate de a „face bilanțul primelor rezultate concrete ale cooperării noastre polono-ucrainene”.

„A te lăsa atras în conflictul politic dintre politicieni din Polonia și Ucraina este o greșeală strategică ce va costa ambele părți pe plan comercial, geopolitic și de imagine”, a scris Tusk pe rețelele sociale, duminică. „Iar în politică, după cum se știe, o greșeală este mai gravă decât o crimă”, a adăugat el.

Ministrul finanțelor polonez, Andrzej Domanski, a spus și el în weekend că relațiile bune dintre Polonia și Ucraina ar aduce beneficii comerciale.

„Companiile poloneze vor să facă afaceri în Ucraina, vor contracte, inclusiv contracte legate de reconstrucția Ucrainei”, a declarat el.

„Iar acesta este scopul conferinței de la Gdansk. Obiectivul nostru este să ne asigurăm că firmele poloneze, inclusiv datorită acestei conferințe, au un loc garantat în atribuirea contractelor legate de reconstrucția Ucrainei”, a adăugat Domanski.

De unde a pornit scandalul

Nawrocki i-a retras lui Zelenski Ordinul Vulturului Alb vineri, după ce liderul ucrainean a denumit în mai o unitate a armatei după „Eroii UPA”.

Armata Insurecțională Ucraineană (UPA) a fost o formațiune din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, care a încercat să creeze un stat ucrainean independent și care reprezintă o sursă de inspirație în războiul împotriva Rusiei. Ea a fost responsabilă pentru uciderea a zeci de mii de polonezi între 1943 și 1945, în ceea ce Polonia a calificat constant drept genocid, o caracterizare respinsă de Ucraina. Polonia a comis, de asemenea, represalii de mai mică amploare, în urma cărora au murit mii de ucraineni.

Decizia lui Nawrocki a deteriorat rapid relațiile dintre cei doi aliați.

Mai mulți oficiali ucraineni au renunțat la distincțiile poloneze. Trei foști președinți ai Ucrainei — Leonid Kucima, Viktor Iușcenko și Petro Poroșenko — și-au restituit Ordinele Vulturului Alb.

Nawrocki a insistat că decizia sa nu reprezintă o schimbare a politicii strategice a Poloniei în privința războiului.

Președintele ucrainean a declarat că Nawrocki „a acționat precum Orban” și a insistat că decizia a fost motivată de luptele politice dinaintea alegerilor de anul viitor din Polonia.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close