Antena 3 CNN Externe 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni
15 Mar 2008   •   09:30

15 Martie este Ziua maghiarilor de pretutindeni, care marchează începutul revoluţiei de la 1848 la Budapesta. În mai multe zone din ţară vor fi organizate manifestaţii de amploare, la care sunt aşteptaţi să participe mii de maghiari.

Pentru prima dată, la Gheorgheni, manifestările dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni şi comemorării Revoluţei Paşoptiste sunt organizate împreună de Consiliul National Secuiesc şi de organizaţia locală a UDMR. De la ora 11.00 este programată o slujbă religioasă, la finalul căreia participanţii vor porni, în procesiune, până la statuia lui Petőfi Sándor. Acolo vor fi depuse coroane de flori, iar autorităţile locale vor susţine discursuri. Invitatul de onoare la aceste manifestări este vicepreşedintele Parlamentului Ungariei.

În Miercurea Ciuc, principalele acţiuni au fost mutate în cursul serii, când vor avea loc depuneri de coroane, momente artistice şi o defilare cu torţe. Manifestări vor avea loc şi la Târgu Mureş. Acolo vor fi prezenţi preşedintele UDMR, Marko Bela şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely.

Ca în fiecare an, cei mai mulţi participanţi la manifestările de 15 martie se anunţă la Odorheiu Secuiesc, unde sunt aşteptate aproximativ 5.000 de persoane. Şi la Cluj vor fi organizate sâmbătă manifestări culturale, în timp ce în judeţul Covasna evenimentul va fi sărbătorit în aproape toate localităţile, prin depuneri de coroane. La Arad manifestările de comemorare vor avea loc în faţa „Statuii Libertăţii”. În paralel cu evenimentele maghiarilor, mai multe organizaţii naţionaliste vor organiza la Cluj-Napoca şi în Capitală contramanifestaţii.

De asemenea, la Budapesta, grupuri de extremişti plănuiesc să perturbe manifestările ce vor fi organizate astăzi. Potrivit poliţiei, nu mai puţin de 12 ceremonii sunt vizate de acţiunile extremiştilor. Este vorba despre toate manifestările oficiale, precum şi de cele organizate de FIDESZ, principalul partid de opoziţie.

Antena 3

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close