Antena 3 CNN Externe 62 de oameni au murit în atentatele simultane din Alger (VIDEO)

62 de oameni au murit în atentatele simultane din Alger (VIDEO)

62 de oameni au murit în atentatele simultane din Alger <font color=red>(VIDEO)</font>
11 Dec 2007   •   10:56

Două atentate simultane au fost comise marţi dimineaţă la Alger, unul într-un autobuz situat în faţa Curţii Supreme şi celălalt în cartierul rezidenţial învecinat Hydra, în urma cărora s-au înregistrat 62 de morţi şi mai mulţi răniţi, printre care şi cetăţeni străini. Deflagraţia de la Ben Aknoun, din zona Curţii Supreme algeriene, sector al capitalei algeriene, s-a produs într-un autobuz pentru transportul studenţilor şi s-a soldat cu mai mulţi morţi.

Zece colaboratori algerieni au murit în cel de-al doilea atentat, care a avut loc în faţa Comisariatului ONU pentru refugiaţi (UNHCR) şi a sediului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Cele două sedii se aflau în cartierul rezidenţial şi diplomatic Hydra.

Numeroase ambulanţe s-au îndreptat spre locul exploziei, de unde putea fi văzut un nor negru de fum. Poliţia a stabilit un cordon de securitate imediat, iar drumul care duce spre această zonă, unde se află sediul Curţii Supreme şi al Consiliului Constituţional, a fost închis.

Familiile românilor care au rude în Algeria pot cere informaţii referitoare la acestea de la Ambasada României la Alger. În acest moment, ambasada nu are cunoştinţă de existenţa unor victime în rândul cetăţenilor români, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) citat de Rompres.

IMAGINI DE LA TRAGICELE ATENTATE:


Antena3.ro

×
Parteneri
Răsturnare de situație în ultimul sondaj pentru București
x close