Antena 3 CNN Externe Adjunctul directorului Diviziei de combatere a crimei organizate din Bulgaria, arestat la domiciliu

Adjunctul directorului Diviziei de combatere a crimei organizate din Bulgaria, arestat la domiciliu

Adjunctul directorului Diviziei de combatere a crimei organizate din Bulgaria, arestat la domiciliu
21 Apr 2008   •   18:58

Un tribunal militar din Sofia a decis să-l pună sub arest la domiciliu pe adjunctul directorului diviziei speciale bulgare pentru combaterea crimei organizate (GDBOP), Ivan Ivanov. Acesta este cercetat pentru scurgere de informaţii confidenţiale.

Ivanov este de asemenea acuzat de abuz de autoritate, fiind arestat la 18 martie, după ce procuratura a iniţiat proceduri juridice împotriva lui. La puţin timp după incident, Ivanov a fost demis de ministrul de interne de la acea vreme, Rumen Petkov, care a demisionat ulterior.

Întregul incident a izbucnit după ce Atanas Atanasov, parlamentar al formaţiunii de dreapta Democraţii pentru Bulgaria Puternică, a dat publicităţii un disc cu înregistrarea unei operaţiuni GDBOP, în care era menţionat şi numele lui Ivanov.

Lupta Bulgariei împotriva crimei organizate a fost criticată recent în publicaţia Financial Times, eforturile acestei ţări în acest sens fiind considerate minime iar reuşitele aproape inexistente. Pe fondul acestor nemulţumiri, Bulgaria se teme de sancţiuni din partea UE.

Antena3.ro

×
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close