Antena 3 CNN Externe Alegeri legislative în Serbia. La scrutin participă şi sârbii din Kosovo

Alegeri legislative în Serbia. La scrutin participă şi sârbii din Kosovo

Alegeri legislative în Serbia. La scrutin participă şi sârbii din Kosovo
11 Mai 2008   •   09:51

Aproape 7 milioane de cetăţeni sârbi sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a vota în cadrul alegerilor generale. În scrutinul legislativ de duminică se înfruntă pro-europenii şi ultranaţionaliştii care stau cot la cot în sondaje şi care fac din acest scrutin un adevărat referendum pro sau contra integrării ţării în UE. Potrivit ultimelor sondaje, ultranaţionaliştii Partidului Radical Sârb sunt creditaţi cu 34% şi nu întrec decât cu un punct alianţa pro-europeană formată în jurul Partidului Democrat al preşedintelui Boris Tadic.

Sectiile de vot sunt deschise până la ora 21.00, ora României, iar primele estimări sunt aşteptate în jurul orei 23.00. Autorităţile de la Belgrad au făcut astfel încât cei 120.000 de sârbi din Kosovo să poată de asemenea vota. Această decizie a provocat furia autorităţilor din Kosovo şi a Misiunii ONU care consideră acest scrutin ilegal. Alegătorii sârbi vor vota de asemenea pentru alegeri municipale.

Antena 3

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close