×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

ALEGERI SUA. BARACK OBAMA, REALES PREŞEDINTE. Este al 44-lea preşedinte al Statelor Unite

de O.P.   •   L.D.   •   A.P.   •   07 Noi 2012   •   08:06
ALEGERI SUA. BARACK OBAMA, REALES PREŞEDINTE. Este al 44-lea preşedinte al Statelor Unite 427
Barack Obama rămâne PREŞEDINTELE AMERICII, câştigând din nou alegerile din SUA. El va rămâne pentru un al doilea mandat la Casa Albă. America Democrată este în sărbătoare. Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi primul afroamerican aflat la conducerea primei puteri mondiale, îşi păstrează locul în istorie.

"Pentru SUA, binele abia acum soseşte. Vreau să mulţumesc fiecărui american care a participat la aceste alegeri. Fie ca aţi votat pentru prima dată la aceste alegeri, fie ca ati stat la coadă, fie că aţi umblat în teritoriu sau aţi răspuns la telefon - v-aţi făcut vocea auzită" a declarat Barack Obama după anunţarea rezultatului alegerilor.

DISCURSUL DE VICTORIE AL LUI BARACK OBAMA


Uniunea Europeană l-a felicitat miercuri pe Barack Obama pentru realegerea sa la Casa Albă. Oficialii europeni şi-au exprimat dorinţa ca UE şi Statele Unite "să îşi consolideze relaţiile bilaterale" şi să "înfrunte împreună provocările globale



UDATE: 08:56
Barack Obama a venit în faţa susţinătorilor lui de la Chicago şi a ţinut un discurs prin care le-a mulţumit tuturor susţinătorilor, familiei şi staff-ului campaniei.

UPDATE: 08:07
: Mitt Romney şi-a recunoscut înfrângerea împotriva contracandidatului său, Barack Obama.

UPDATE: 06:16 Obama câştigă Iowa şi Ohio

UPDATE: 06:08 Romney a câştigat în Missouri, 10 electori.

UPDATE: 06:04
Estimările făcute de presa americană par a fi, în mare parte corecte, iar actualul preşedinte, Barack Obama, este în drum spre o nouă victorie. Practic, acesta mai are nevoie de câştigarea unui stat cheie - Ohio, Florida sau Virginia.



UPDATE: 06:01 Urnele s-au închis în California, Hawaii şi Washington

UPDATE: 05:57 Romney câştigă North Carolina.



UPDATE: 05:56
REZULTATE ÎN AŞTEPTARE (potrivit mediei sondajelor) STATE-CHEIE ALE CĂROR REZULTATE SUNT NESIGURE

North Carolina 15
Colorado 9
Florida 29
Iowa 6
Missouri 10
Nevada 6
Virginia 13

STATE FAVORABILE LUI OBAMA

California 55
Hawaï 4
Minnesota 10
New Mexico 5
New York 29
Oregon 7
Washington 12

STATE FAVORABILE LUI ROMNEY

Alaska 3
Arizona 11
Idaho 4


UPDATE 05:53: Barack Obama preia conducerea în Iowa, cu 56,5%

UPDATE 05:44 Barack Obama preia conducerea în statul Colorado, cu un procent de 50,6%

UPDATE: 05:24 Mitt Romney câştigă în Montana, (3 electori)

UPATE: 05:21
Barack Obama câştigă statul New Hapshire

UPDATE: 05:18 Romney câştigă Utah.

UPDATE: 05:02: Urnele s-au închis în Iowa, Idaho, Montana şi North Dakota,

UPDATE: 05:01 Răsturnare de situaţie în Florida. Barack Obama conduce cu 49,7%

UPDATE 04:58 Potrivit Huffington Post, Barack Obama preia conducerea în ceea ce priveşte numărul de electori, conform rezultatelor preliminare are 158 de voturi, în timp ce Romney are 154

UPDATE 04:52 La nivel naţional, Obama are un procentaj de 48%, Mitt Romney un procent de 52%

UPDATE 04:42 New Hapshire pare să fie adjudecat de Barack Obama, care trece ușor în avantaj cu 158-154 voturi electorale, cu un sfert de oră înainte ca urnele să se închidă în alte șapte state.

UPDATE 04:35 Și ca bătălia pentru Casa Albă să fie și mai palpitantă, cei doi contracandidați se află acum la egalitate în ceea ce privește numărul de electori, conform rezultatelor preliminare: cu câte 154 de voturi.



UPDATE 04:30 Luptă foarte strânsă în FLORIDA. Romney conduce cu doar 636 voturi în fața lui Obama. S-ar putea repeta scenariul din 2000, când Al Gore a pierdut acest stat în fața lui George W. Bush pentru 537 de voturi.

UPDATE 04:25 În Virginia și North Carolina, Romney conduce în fața lui Obama cu puțin peste 80.000 de voturi.

UPDATE 04:14 Conform AP, Romney a câștigat Arkansas și Mississippi, iar Obama New Jersey și Pennsylvania.

UPDATE 04:11 După centralizarea a 74% din voturi, Obama conduce cu 50-49 procente în statul Florida, unde sunt puse la bătaie 29 de voturi electorale.

UPDATE 04:10 Conform rezultatelor preliminare și exit poll, Mitt Romney a câștigat statele din centrul SUA, la nord de Texas: Oklahoma, Kansas, Nebraska, South Dakota și North Dakota, precum și Wyoming. Astfel, republicanul ar avea 154 de voturi electorale, față de cele 124 ale lui Barack Obama.

UPDATE 04:07 CNN anticipează că republicanii vor păstra majoritatea și, astfel, controlul, Casei Reprezentanților.

UPDATE 04:05 Obama a câștigat statul New York

UPDATE 04:00 Obama l-a învins în ambele state de casă ale lui Romney. Massachusetts (actuala casă) și Michigan (unde s-a născut și a fost crescut).

UPDATE 03:55 Încă zece state își vor închide urnele peste cinci minute. Dintre acestea, Colorado reprezintă un adevărat câmp de luptă. După ce a votat cu Bush în 2000 și 2004, statul Colorado a devenit albastru (democrat) în 2008. Acum lupta este din nou una strânsă, comunitatea latină putând fi decisivă în vederea rezultatului.

UPDATE 03:50 Romney câștigă Alabama și trece în fața lui OBama, 83-79.

UPDATE 03:44 Obama trece în avantaj în ceea ce privește numărul de electori favorabili, 79-73, după ce pare că și-a adjudecat victoria pe toată Coasta de Nord-Est a SUA. Uraganul Sandy a fost un factor important în favoarea lui Barack Obama, care s-a implicat în ajutorarea celor afectați.

UPDATE 03:43 După primirea a 60% dintre rezultate, în Florida Obama continuă să aibă un avans în fața lui Romney, de 51-49.

UPDATE 03:40 Sub rezerva că este un post de casă al republicanilor, FOX News a prezentat o fotografie în care portretul lui Obama este prezent într-o secție de vot, ”influențând astfel votul alegătorilor”.

UPDATE 03:31 S-a încheiat votarea și în Arkansas, unde democrații nu au mai câștigat de pe vremea lui Bill Clinton atunci când a fost vorba despre alegeri prezidențiale. CNN anticipează o victorie firească a lui Romney în acest stat.

UPDATE 03:30 Mitt Romney câștigă statul Tennessee și cei 11 electori conform Associated Press și a ajuns astfel să aibă 67 de electori de partea lui, față de 65 ai lui Obama.

UPDATE 03:02 Conform CNN, după numărarea a 42% din voturile din Florida, Obama menține un avantaj minim de 50-49 în fața lui Mitt Romney.

UPDATE 03:01 CNN anticipează că Obama va câștiga statele Connecticut, Delaware, Washington DC, Illinois, Maryland, Massachusetts și Maine, iar Romney Oklahoma. Astfel, Obama ar beneficia în acest moment de 61 de voturi electorale, iar Romney de 56.

UPDATE 02:58 Romney este anticipat drept câștigător în statul Georgia.

UPDATE 02:55 În 19 state se va încheia votarea peste 5 minute, doar New Hampshire fiind un stat în care rezultatul nu pare clar dinainte.

UPDATE 02:30 Statele West Virginia și South Carolina vor fi câștigat de Mitt Romney, anticipează CNN. Totodată, statul Indiana a fost confirmat ca fiind câștigat de republicani, conform rezultatelor preliminare.
În North Carolina, conform rezultatelor preliminare, este egalitate. Iar în Ohio, Obama conduce cu 51% la 48%. 

UPDATE 02:22 În opt minute se închid urnele din West Virginia, North Carolina și Ohio, ultimele două state fiind considerate extrem de importante. Niciun republican nu a câștigat  alegerile prezidențiale fără statul Ohio.

UPDATE 02:20 Rezultatele parțiale prezentate de CNN arată că Obama și Romney se află la egalitate în statul Virginia, 50-50, republicanul având un avans ușor de 712 voturi.

UPDATE 02:15 Conform rezultatelor preliminare, Barack Obama a câștigat statul Vermont, în timp ce contracandidatul republican Mitt Romney și-a adjudecat statul Kentucky. În acest moment, Obama are 3 voturi electorale, în timp ce Romney are 8.

New Hampshire, South Carolina și Virginia înclină și ele spre Obama, în timp ce Florida pare să fie temporar de partea lui Romney.

UPDATE 02:00 Conform unui exit-poll prezentate de CNN, Mitt Romney ar câștiga cu 55% la 43% statul Indiana, în timp ce în statul Virginia candidatul republican se află la egalitate, 49-49, cu Barack Obama.

UPDATE 01:40 La ora  02.00, ora României, se închid urnele în Virginia, Georgia, Vermont, South Carolina și Florida.
Dintre acestea, Florida este al treilea (la egalitate cu New York) în ceea ce privește numărul de electori, dar este considerat unul dintre cele mai importante state în acest moment întrucât lupta dintre cei doi candidați este deschisă, spre deosebire de New York și California (favorabile Obama), respectiv Texas (favorabil Romney).
Și în Virginia lupta este deschisă, Vermont fiind singurul stat din această listă categoric favorabil democraților lui Obama.

UPDATE 01:10 Mitt Romney câștigă, se pare, detașat statele Kentucky și Indiana, primele unde urnele de vot s-au închis. Iată situația după numărarea a 3% dintre voturi:
În Indiana, Mitt Romney a obținut 59,4% și primele 11 voturi ale electorilor, în timp ce Obama a luat 38.8%. În 2008, Obama reușise să câștige statul Indiana, un stat tradițional republican din 1964.
În Kentucky victoria lui Romney pare și mai clară, cele 8 voturi electorale fiind adjudecate în acest moment cu 68,9% față de 29,8% pentru OBama. În acest stat doar Bill Clinton mai reușise să spargă dominația republicană din ultimii 24 de ani.


UPDATE 01:00 În 2008 au votat 131 de milioane de americani. Acum prezența la vot în unele zone este surprinzătoare. Va fi doborât recordul de acum patru ani?


UPDATE 00:35 Conform unor rezultate exit poll preliminare, 46% din cei întrebați au declarat că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 52 nu sunt de acord cu acest lucru. În 2008, când americanii au votat pentru schimbare, proporția era de 20 % - 75 %.

UPDATE 00:31 Americanii consideră că principala problemă a țării este economia. Șomajul și prețurile în creștere au afectat electoratul în mod serios.


UPDATE 00:12 Mitt Romney se declară "foarte optimist" în legătură cu rezultatul alegerilor şi pentru America.  Acesta a efectuat marţi o vizită la un sediu de campanie din statul-cheie Ohio (nord), pentru a mulţumi voluntarilor . "Sunt foarte optimist, nu doar în privinţa rezultatului alegerilor, ci şi pentru viitorul Americii", a declarat Romney în faţa susţinătorilor săi, la un sediu de campanie situat într-un centru comercial în apropiere de Cleveland, oraş în care a mai participat duminică la o reuniune electorală.

UPDATE 23:41 Barack Obama a jucat baschet cu câteva ore înainte de anunţarea primelor rezultate ale scrutinului Barack Obama a alocat o parte a zilei de marţi ritualului de a juca baschet în zilele de alegeri, cu câteva ore înainte de anunţarea primelor rezultate, anunţă jurnalişti care îl însoţesc pe preşedintele american.

UPDATE 23:38 Un cuplu din Ohio a înregistrat un video în care se pare că s-ar fi încercat fraudarea alegerilor prin furtul votului lui Obama în favoarea lui Romney.

UPDATE 23:00
Aeroportul din Cleveland, Ohio, a fost luat cu asalt de avioanele candidaților la Casa Albă, Mitt Romney, Paul Ryan și Joe Biden. Ohio a fost întotdeauna un stat cheie, curtat intens de candidați până în ultima clipă a alegerilor.

UPDATE 22:48
Ultimele pregătiri în sălile unde candidații își vor susține discursurile după anunțarea rezultatelor.

UPDATE 22:43 Tabăra republicană prezintă semne de îngrijorare și a trimis un email urgent pentru a avertiza electoratul asupra unei mobilizari a taberei democrate la vot, scrie BBC.

UPDATE 22:39 Poliţia din Washington D.C. a închis străzile din preajma Casei Albe, din cauza unui vehicul suspect, informează Washington Post. De menţionat că familia prezidenţială nu se află aici, ci în Chicago.

UPDATE 21:00 - Obama este convins că va avea "o seară bună" după încheierea votului. "Suntem convinşi că noi vom acumula voturile necesare pentru a câştiga", a spus preşedintele democrat.

UPDATE 20:25 - Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia SUA, a votat, marţi, împreună cu soţia sa, Ann, în orăşelul Belmont (statul Massachusetts), informează AFP.

UPDATE 13:00 - Alegătorii au început să voteze în Virginia, Connecticut, Indiana, Kentucky, Maine, New Hampshire, New Jersey, New York şi Vermont. Birourile de vot din alte state se vor deschide mai târziu, în cursul dimineţii, în timp ce în total sunt chemaţi la urne 200 de milioane de alegători.

Americanii votează, de asemenea, pentru Congres şi diverse referendumuri locale.


ALEGERI SUA. Cum se desfăşoară sistemul de vot pentru alegerea celui mai puternic om al Planetei

Romney este obligat să învingă în aproape toate aşa-numitele "state-cheie", a căror opţiune va fi decisivă. În acest context, ambii candidaţi îşi continuă campania până în ultimul minut. Tot astăzi sunt aleşi membrii Camerei Reprezentanţilor, o treime din senatori şi numeroşi demnitari locali.



PRIMII AMERICANI AU VOTAT DEJA

Primii americani care votează în ziua alegerilor sunt, prin tradiţie, locuitorii unor sate din New Hampshire. Dixville Notch, unde urnele s-au deschis chiar la miezul nopţii, după ora locală. Ele se vor închide după ce toţi alegătorii, vreo 30 la număr, îşi vor exprima preferinţele. Procesul de vot ar putea dura ceva mai mult decât până acum deoarece, potrivit unei noi legi, toţi alegătorii trebuie să prezinte un act de identitate cu fotografie.

Aceasta, deşi la Dixville Notch cu toţii se cunosc între ei de ani de zile. Rezultatele vor fi anunţate imediat după numărarea voturilor. Secţia de votare este instalată într-o ambianţă istorică, în holul unui hotel care funcţionează încă din secolul al nouăsprezecelea.



La viitoarele alegeri, localnicii vor fi, probabil, nevoiţi să schimbe locul secţiei, deoarece hotelul este închis şi urmează să fie supus unei ample renovări. Dixville Notch este în competiţie, pentru anunţarea primelor rezultate ale alegerilor, cu un alt sat din New Hampshire, Hart's Location, situat la 130 de kilometri. Aici, pe liste se află 36 de alegători.



credite ipotecare VreauCredit.ro

Biletul Zilei
Ponturi Pariuri
Case de Pariuri
sati