Antena 3 CNN Externe Alitalia, în criză. Investitorii au renunţat să salveze compania aeriană

Alitalia, în criză. Investitorii au renunţat să salveze compania aeriană

Alitalia, în criză. Investitorii au renunţat să salveze compania aeriană
18 Sep 2008   •   21:59

Investitorii interesaţi de compania aeriană italiană Alitalia şi-au retras în mod oficial oferta joi seară. Aceştia au propus un plan care includea disponibilizarea a trei mii de oameni, reducerea unor rute şi ture mai lungi pentru angajaţi, măsuri care nu au fost acceptate de sindicatele din cadrul companiei. Săptămâna aceasta Alitalia a anulat mai multe zboruri pentru că nu a mai avut bani de combustibil.

Compania aeriană a intrat în procedură de faliment din 29 august, în condiţiile in care la sfârşitul lui iulie acumulase datorii de peste 1 miliard de euro. Alitalia a continuat să înregistreze pierderi zilnice de aproximativ două milioane de euro.

Antena 3

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close