Atacatorul sinucigaş de la Burgas ar fi avut doi complici

de M.Z.    |    23 Iul 2012   •   16:15
Atacatorul sinucigaş de la Burgas ar fi avut doi complici Foto: Antena 3

Atacatorul sinucigaş de la Burgas ar fi fost ajutat de doi complici în comiterea atentatului, iar poliţia bulgară investighează acum acest caz, soldat cu şapte morţi, informează presa bulgară, potrivit Agerpres.

Surse din cadrul poliţiei spun că cei doi presupuşi complici aveau misiunea să îl controleze şi să confirme atacul atacatorului sinucigaş pe aeroportul Sarafovo din Burgas, Bulgaria.

Probe ADN ale presupusului atacator au fost trimise serviciilor de informaţii din Statele Unite, însă până în prezent nu s-a confirmat că ar corespunde cu ale vreunui fost deţinut de închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba), aşa cum s-a sugerat anterior.

Informaţiile au fost transmise Interpolului şi serviciilor de securitate dintr-un număr de ţări, însă identitatea presupusului terorist nu a fost stabilită.

Poliţia din oraşul Varna caută acum o femeie care ar avea legături cu atacatorul sinucigaş, mai arată presa bulgară.

Potrivit unor jurnalişti de la cotidianul Novinar, poliţia caută o celulă a mişcării şiite libaneze Hezbollah pe teritoriul Bulgariei, în Munţii Pirin. Serviciiile speciale investighează dacă organizatorii atacului de la Burgas asupra autobuzului au contactat comunităţi musulmane din regiune.

x close