Antena 3 CNN Externe Avionul rus dispărut în Kamceatka s-a prăbușit la mică distanță de aeroportul unde urma să aterizeze

Avionul rus dispărut în Kamceatka s-a prăbușit la mică distanță de aeroportul unde urma să aterizeze

Un avion de transport de tip AN-26, a cărui dispariție a alertat, marți, autoritățile ruse, s-a prăbușit într-o porțiune costieră a peninsulei Kamceatka, transmite presa rusă. Informații anterioare acreditau ipoteza că aparatul s-ar fi prăbușit în mare.

Avionul rus dispărut în Kamceatka s-a prăbușit la mică distanță de aeroportul unde urma să aterizeze
de Adrian Iclozan    |    06 Iul 2021   •   10:36

Avionul, cu 22 de pasageri și șase membri ai echipajului la bord, nu a mai răspuns apelurilor controlului de trafic aerian.

Nu există momentan informații despre eventuali supraviețuitori.

Presa rusă menționează că mai multe nave au ajuns, marți dimineață, spre zona prăbușirii.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Flotei ruse din Pacific, Nikolai Voskresenski, a precizat că armata a trimis echipaje în căutarea epavei aparatului AN-26.

"La ora 9.45, ora Moscovei (aceeași oră la București, n.r.) o aeronavă anti-submarin IL-38 a Flotei din Pacific a decolat de la aerodromul Elizovo în zona presupusei prăbușiri", a spus oficialul rus.

UPDATE: A fost stabilită aria de căutare 

Agențiile ruse angrenate în operațiunea de căutare a aparatului AN-26 au stabilit zona de investigație, transmite agenția rusă TASS, care citează o sursă apropiată salvatorilor.

Este vorba despre o zonă situată la 15 - 25 kilometri de aeroportul din Palana, de-a lungul coastei.

Aparatul AN-26 aparținea companiei aviatice Kamceatka și avea la bord 22 de pasageri, inclusiv un copil, și șase membri ai echipajului.

Controlul traficului aerian a pierdut legătura cu piloții în timpul aterizării.

O posibilă explicație a tragediei ar fi o eroare de pilotaj, din cauza vizibilității slabe.

Certificatul de zbor al aparatului urma să expire în data de 30 august 2021.

Avionul era în uz din octombrie 1982.

TASS menționează că în 12 septembrie 2012 un alt accident aviatic s-a produs în apropiere de Palana.

Aparatul implicat, de tipul AN-28, venea dinspre Petropavlovsk, la fel ca și avionul care s-a prăbușit marți.

Toți cei aflați atunci la bord au murit iar investigația a relevat că piloții consumaseră alcool.

Știrea inițială:

Avionul, de tip AN-26 (foto), avea la bord 28 de persoane și efectua cursa Petropavlovsk-Kamceatka - Palana, punctul de destinație fiind în nordul peninsulei.

Informații preliminare arată că piloții au pierdut contactul cu controlul traficului aerian în timp ce încercau să aterizeze.

Potrivit meteorologilor, în zonă era prezent un plafon de nori la joasă altitudine dar vizibilitatea era normală.

Sputnik News menționează că la bordul aeronavei prăbușite se afla și primarul din Palana, Olga Makireva.

AN-26, un aparat proiectat și construit în perioada de glorie a fostei URSS

Antonov AN-26 este un avion militar de transport proiectat și fabricat inițial în fosta Uniune Sovietică.

A fost produs între anii 1969 și 1986 într-un număr de peste 1.100 de unități

Este un bimotor propulsat de motoare cu turbină. Are un echipa format din doi piloți, un maistru de zbor și un navigator.

AN-26 este folosit în zeci de țări, inclusiv în România.

Accidente grave recente care au implicat avioane rusești

Ultimul accident grav de avion din Rusia datează din mai 2019, când un Sukhoi Superjet al companiei naționale Aeroflot a fost forțat să aterizeze de urgență și a luat foc pe pista unui aeroport din Moscova, ucigând 41 de persoane.

În februarie 2018, un aparat AN-148 al Saratov Airlines s-a prăbușit la scurt timp după decolare lângă Moscova din cauza unei erori umane, toate cele 71 de persoane aflate la bord pierzându-și viața.

×
Subiecte în articol: AN-26 Kamceatka
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close