Antena 3 CNN Externe Avionul Air India a ucis și 50 de oameni din cartierul peste care s-a prăbușit. Peste 290 de morți în total

Avionul Air India a ucis și 50 de oameni din cartierul peste care s-a prăbușit. Peste 290 de morți în total

Alina Drăguşin
4 minute de citit Publicat la 23:44 12 Iun 2025 Modificat la 01:30 13 Iun 2025
colaj 2 imagini de la locul in care s-a prabusit un avion intr-un oras din vestul Indiei
Pilotul avea la activ peste 8.200 de ore de zbor, iar copilotul – peste 1.000. Sursa foto: X & Hepta

Momentul în care avionul Boeing operat de compania Air India, cu destinația Londra, se prăbușește în apropierea Aeroportului din Ahmedabad, un oraş din vestul țării. Pe imaginile postate pe rețelele sociale se vede cum un fum dens s-a ridicat după impactul avionului cu solul. 

Imediat după tragedia aviatică, a început o cursă contracronometru, cu polițiști, pompieri și alți angajați ai serviciilor civile, pentru găsirea unor posibili supraviețuitori. În primele minute de căutări au fost recuperate zeci de cadavre aflate în clădirile peste care a căzut avionul.

Ultimul semnal al aeronavei a fost recepționat cu doar câteva secunde după decolare, la 190 de metri altitudine. Este, de altfel, potrivit Flight Radar, altitudinea maximă pe care a avionul a atins-o, înainte de a cădea în gol. Echipajul a transmis un apel de urgență către turnul de control, dar ulterior, nu a mai fost primită nicio reacție de la bord.

Cauzele accidentului sunt, deocamdată, necunoscute şi sunt investigate. Pilotul avea la activ peste 8.200 de ore de zbor, iar copilotul – peste 1.000.

"Investigațiile sunt în curs de desfășurare și am organizat o reuniune a diferiților oficiali pentru a investiga motivele, numărul victimelor și pentru a organiza operaţiunile de salvare. Deocamdată este prematur să vorbim despre numărul victimelor. Asta va dura ceva timp", a declarat MURLIDHAR MOHOL, ministrul adjunct Aviaţia Civilă.

Conform bazei de date Aviation Safety Network, acesta este primul avion Boeing 787-8 Dreamliner care s-a prăbuşit de când modelul a fost lansat în anul 2011. La bord se aflau 242 de persoane, dintre care 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului, inclusiv cetățeni britanici, portughezi și un canadian.

Cu toate acestea, experţii au semnalat o serie de încălcări ale măsurilor privind securitatea zborurilor de către angajhjaţii companiei Air India, care ar fi dus la producerea accidentului. Printre altele, ei menţionează problemele de mentenanţă provocate de nerespectarea standardelor de către mecanicii companiei, depăşirea limitei maxime privind greutatea încărcăturii avionului, precum şi slaba pregătire a piloţilor şi a echipelor de control a zborurilor.  

Istoricul aeronavei, care a avut primul zbor în decembrie 2013, arată că opera frecvent zboruri între India și destinații europene, precum Paris sau Amsterdam. De altfel, în urmă cu doar câteva săptămâni, Boeing a transmis că modelul 787-8, cunoscut și sub numele de "Dreamliner", a atins pragul de un miliard de pasageri transportați.

×
x close