Prima explozie s-a produs în jurul prânzului, când mai mulţi militari depozitau obuze. Deflagraţia a fost atât de puternică, încât a fost resimţită şi în ţara vecină, Macedonia. Au urmat explozii în lanţ. Panica s-a instalat imediat în rândul localnicilor din satul Gerdec, care şi-au părăsit casele. Zeci de maşini cu geamurile sparte au fost abandonate pe autostradă. Mai mult, zeci de clădiri au fost avariate de suflul exploziei. Unele case au fost distruse în întregime.
Geamurile şi uşile de sticlă ale aeroportului situat la câţiva kilometri de baza militară au fost sparte. Zborurile au fost suspendate, timp de câteva zeci de minute. Zeci de echipe de intervenţie au fost trimise la faţa locului. Potrivit autorităţilor locale, echipe albaneze şi americane transferau muniţia învechită şi stocată în depozit, inclusiv obuze vechi de 50 de ani, în momentul producerii exploziilor.
Ambasada americană din Tirana a declarat însă că nu poate confirma prezenţa personalului militar american în bază. Autorităţile au precizat, iniţial, că cinci cadavre au fost descoperite printre dărâmături. Membrii echipelor de intervenţie au avertizat că bilanţul morţilor ar putea creşte.
Antena 3
Ştiri video recomandate