Antena 3 CNN Externe Cancerul de sân, depistat printr-o simplă analiză de sânge, din 2008

Cancerul de sân, depistat printr-o simplă analiză de sânge, din 2008

Cancerul de sân, depistat printr-o simplă analiză de sânge, din 2008
14 Dec 2007   •   11:30

Cancerul de sân va putea fi diagnosticat într-o fază incipientă cu ajutorul unui simplu test de sânge, care va fi putea fi efectuat în clinicile din întreaga Europă la sfârşitul lui 2008. Cercetători norvegieni, de la clinica DiaGenic ASA, au studiat şi dezvoltat acest test, pentru care speră să obţină toate aprobările necesare în câteva luni. Bazat pe o analiză de ?expresie a genelor?, testul permite medicilor să descopere tumoarea malignă de abia formată, în cazul pacientelor cărora nici nu le-au apărut simptomele bolii. Testul de sânge identifică sângele bolnav sau ţesuturile infectate.

Tinerele care sunt expuse unui risc ridicat de cancer de sân vor putea, cu ajutorul acestui test, să evite, cel puţin într-o primă fază, radiografiile mamare, pe bază raze Roentgen (foto).

Foto: Daily Mail

Antena3.ro

×
Parteneri
Supermarketul din România care oferă 60 de bani pe orice sticlă reciclată
x close