Antena 3 CNN Externe Cancerul la sân ar putea fi depistat cu ajutorul unui test de sânge

Cancerul la sân ar putea fi depistat cu ajutorul unui test de sânge

Cancerul la sân ar putea fi depistat cu ajutorul unui test de sânge
28 Apr 2008   •   14:33

Cancerul mamar ar putea fi depistat cu ajutorul unui test de sânge, care va fi disponibil în curând, potrivit cercetătorilor britanici. Testul revoluţionează lupta împotriva cancerului mamar, făcând posibilă depistarea acestuia cu patru ani mai devreme decât ar fi putut fi detectat printr-o mamografie.

Acest lucru ar putea salva vieţile a mii de femei, evitându-se ajungerea la mastectomie sau la chimioterapie. De asemenea, experţii susţin ca speranţa de supravieţuire ar creşte spectaculos, întrucât cancerul la sân depistat în perioada incipientă este tratabil.

Boala, considerată cea mai frecventă formă de cancer feminin, ucide anual aproximativ 500.000 de femei.

Testul, fabricat de Oncimmun, compania tehnologică a Universităţii din Nottingham, constă în depistarea schimbărilor subtile din sânge, cauzate de reacţia organismului la prezenţa celulelor canceroase. El poate depista aceset schimbări chiar şi atunci când este vorba de un număr foarte mic de celule canceroase.

Testul se află în probe în acest moment însă rezultatele sunt încurajatoare. Voluntari din Anglia vor participa la o probă finală pentru a deterina dacă acest test este concludent pentru toate grupele de vârstă şi grupurile etnice.

Studiul a început în urmă cu zece ani şi se apropie de sfârşit. În câteva luni se va ştii cu siguranâă dacă acest test este eficient.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close