Antena 3 CNN Externe Cei 200 de copii rromi de naţionalitate română din Marea Britanie câştigă anual 23 de milioane euro

Cei 200 de copii rromi de naţionalitate română din Marea Britanie câştigă anual 23 de milioane euro

Cei 200 de copii rromi de naţionalitate română din Marea Britanie câştigă anual 23 de milioane euro
09 Noi 2008   •   13:02

Peste 23 de milioane de euro. Atât câştigă anual cei aproximativ 200 de copii rromi de naţionalitate română, care acţionează într-una din cele mai mari reţele de criminalitate stradală din Marea Britanie. Copiii, care au o vârstă medie de opt ani, au fost aduşi ilegal în Marea Britanie cu acceptul propriilor părinţi. Într-un raport trimis Comisiei pentru afaceri interne a Camerei Comunelor, directorul Europol a precizat că reţeaua infracţională a traficat în întreaga Europă peste 1.000 de copii. Mulţi dintre părinţi au fost complici la acest trafic, pentru a primi o parte din banii câştigaţi de copiii lor.
Se pare că o mare parte din banii câştigaţi sunt trimişi înapoi în România, a precizat directorul Europol, iar un semnal de alarmă în acest sens l-a tras şi un reprezentant al comisiei parlamentare. Acesta a declarat că traficarea copiilor este foarte îngrijorătoare, atât pentru ei înşişi, cât pentru locuitorii din Marea Britanie.
În urma unei investigaţii efectuate anul acesta de poliţie, 25 de traficanţi au fost arestaţi, iar zece copii, cei mai mulţi, mai mici de zece ani, au fost încredintaţi serviciilor sociale.
Sursa foto: unicef.org
Antena 3

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close