Antena 3 CNN Externe Primul chinez nevăzător care a escaladat vârful Everest: „Am fost destul de speriat”

Primul chinez nevăzător care a escaladat vârful Everest: „Am fost destul de speriat”

Zhang Hong, în vârstă de 46 de ani, este primul alpinist chinez nevăzător, și al treilea din lume, care a escaladat vârful Everest, cel mai înalt vârf din lume.

Primul chinez nevăzător care a escaladat vârful Everest: „Am fost destul de speriat”
Sursa foto: Captură foto Twitter/ @Reuters
de Andreea Ştefan    |    30 Mai 2021   •   19:29

Zhang Hong a ajuns pe Vârful Everest cu ajutorul a trei ghizi, înainte de a se întoarce în tabăra de bază.

„Am fost destul de speriat pentru că nu pot vedea pe unde calc și din această cauză nu-mi pot găsi mereu echilibrul şi uneori mai cad.

Dar am continuat să mă gândesc că, în pofida faptului că îmi este greu, trebuie să înfrunt aceste dificultăţi pentru că ele sunt parte din cățărare. Sunt dificultăţi şi primejdii care trebuie depășite și acesta este rostul cățărării”, a povestit Zhang Hong, potrivit Digi24.

Născut într-un oraș din sud-vestul Chinei, bărbatul și-a pierdut vederea la 21 de ani, din cauza unui glaucom.

A fost inspirat de un alpinist nevăzător american, care a escaladat Everestul în 2001.

Nepalul a redeschis sezonul Munților Himalaia pentru străini, în luna aprilie, după ce a fost închis anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.

×
Subiecte în articol: chinez nevazator varful everest
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close