Antena 3 CNN Externe CNN: Următorul președinte american moștenește o lume care se confruntă cu cele mai radicale schimbări

CNN: Următorul președinte american moștenește o lume care se confruntă cu cele mai radicale schimbări

CNN: Următorul președinte american moștenește o lume care se confruntă cu cele mai radicale schimbări
06 Noi 2016   •   00:29

Președintele cu numărul 45 al Statelor Unite nu va avea foarte mult timp pentru sărbătorirea victoriei, notează jurnalistele Nicole Gaouette și Elise Labott, într-o analiză CNN.

După o campanie dură, următorul președinte american, șef al forțelor armate americane, va moșteni o lume care se confruntă cu cele mai radicale schimbări la nivel de politică externă din ultimii zeci de ani.

Sala urgențelor din Casa Albă (Situation Room, n.r.) va găzdui ședințe în care factorii decidenți trebuie să decidă repede asupra conflictelor din lume – cele fierbinți, cele calde și cele reci.

Toate acestea, pe un fond în care Rusia și China caută mai multă putere internațională.

Conflictele din Orientul Mijlociu alimentează tensiuni dogmatice, care declanșează valuri de refugiați în regiune și n Europa, unde prezența lor alterează dinamica politică.

Asia este în alertă din cauza unui lider imprevizibil din Coreea de Nord, care sfidează sistematic avertizările internaționale și care sporește capacitatea arsenalului nuclear la o viteză periculoasă.

China testează puterea SUA în Marea Chinei de Sud, în timp ce Rusia mobilizează echipamente militare și rachete la pragul NATO.

Și peste toate aceste probleme externe, Statele Unite se confruntă cu o serie de probleme greu de gestionat pentru orice putere, notează publicația.

Pe 8 noiembrie 2016, americanii își aleg noul președinte, dintre Hillary Clinton - care a fost Primă Doamnă (1993-2001), senatoare a New York-ului (2001-2009) şi şefa diplomaţiei americane în primul mandat al preşedintelui Barack Obama (2009-2013) şi care este considerată o exponentă a elitei politice americane - şi o adevărată încarnare a respingerii acestei elite politice, Donald Trump, care se prezintă drept un candidat antisistem şi care nu a fost ales niciodată în vreo funcţie publică.

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close