Potrivit declaraţiei a doi paleontologi, Frederic Lacombat şi Dick Mol, craniul este bine conservat şi aparţine unui mamut de stepă, care atingea înălţimea de 3,7 metri şi a trăit acum aproximativ 400.000 de ani, în era glaciară. Animalul avea vârsta de 35 de ani când a murit.
Mamutul de stepă are un rol important în înţelegerea evoluţiei mamuţilor. Este reprezentantul etapei intermediare dintre specia cea mai veche de mamuţi, mamutul sudic şi cea mai recentă, mamutul lânos. Dar, în comparaţie cu celelalte două specii, cercetătorii deţin foarte puţine informaţii despre mamutul de stepă.
Cei doi paleontologi au dezvoltat o teorie conform căreia mamutul sudic era răspândit în Europa şi Asia. Dar, pentru a se adapta la clima tot mai rece, mamutul sudic a evoluat, dezvoltând anumite caracteristici care au dus la apariţia mamutului de stepă şi a celui lânos.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate