Antena 3 CNN Externe Cremele de protecţie solară contribuie la dezvoltarea tumorilor cancerigene

Cremele de protecţie solară contribuie la dezvoltarea tumorilor cancerigene

Cremele de protecţie solară contribuie la dezvoltarea tumorilor cancerigene
14 Aug 2008   •   21:33

Cremele de plajă, care ar trebui să ne apere de soare, ar putea să fie chiar ele cancerigene. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii din Statele Unite în urma experimentelor pe cobai. Cercetătorii au testat 4 creme de plajă răspândite în întreaga lume şi, spre marea lor surpriză, cobaii expuşi razelolor ultraviolete pe pielea cărora a fost aplicată o astfel de cremă au dezvoltat de-a lungul timpului un număr mai ridicat de tumori decât cei care nu au folosit cremă hidratantă.

Mai exact, loţiunea absorbită de piele pe parcursul vieţii contribuie la creşterea riscurilor de dezvoltare a tumorilor în medie cu 69%. Rezultatul experimentului a stârnit reacţii adverse în rândul celorlaţi specialişti în oncologie care susţin că mai sunt necesare teste pentru a dovedi că aceste creme de plajă au acelaşi efect asupra sănătăţii omului ca cel de pe cobai.

Observator
 

×
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close