Antena 3 CNN Externe Cursă strânsă pentru Casa Albă atât pentru democraţi, cât şi pentru republicani

Cursă strânsă pentru Casa Albă atât pentru democraţi, cât şi pentru republicani

Cursă strânsă pentru Casa Albă atât pentru democraţi, cât şi pentru republicani
31 Dec 2007   •   10:08

Au mai rămas doar trei zile până la consultarea electorală din statul american Iowa, care dă startul alegerilor preliminare pentru preşedinţia Statelor Unite. Confruntarea este tot mai aprigă în cele doua mari partide, democrat şi republican, deoarece lupta pentru Casa Albă va fi, anul viitor, cea mai deschisă din ultimele decenii. Micul stat agrar Iowa, unde domnesc acum zăpada şi gerul, are o importanţă covârşitoare în desemnarea celor doi pretendenţi la Casa Albă.

Ultimele campanii au confirmat că un succes în Iowa poate lansa chiar şi un candidat puţin cunoscut, în timp ce un eşec poate fi fatal oricărui politician. Constatările sunt cu atât mai valabile acum, când sondajele arată diferenţe minime între candidaţii din ambele tabere.

Lupta pentru Casa Albă la democraţi
În partidul democrat, Hillary Clinton începe să-şi piardă aura de favorită certă. Sondajele la nivel naţional îi acordă încă un avans considerabil asupra principalului adversar, senatorul de culoare Barack Obama, dar acesta a mai câştigat teren. În statul Iowa, cei doi sunt practic la egalitate, dar, potrivit unui ultim sondaj, amândoi ar fi întrecuţi la limită de senatorul John Edwards, candidatul la vicepreşedinţie din 2004. Şi, pentru ca situaţia să fie şi mai complicată, un alt sondaj arăta că Edwards este singurul care ar putea aduce victoria partidului democrat în confruntarea finală cu republicanii, din noiembrie.

Lupta pentru Casa Albă la republicani
În tabăra republicană, lupta este la fel de aprigă, dar protagoniştii sunt mai puţin cunoscuţi. Fostul guvernator din Massachussetts, Mitt Romney, a preluat conducerea în sondajele din Iowa după ce fusese întrecut de alt fost guvernator, Mike Huckabee, din Arkansas. Pentru aceasta, Romney a recurs la o intensă campanie negativă împotriva lui Huckabee, revelaţia de până acum a campaniei.

La nivel naţional, însă, favoritul republicanilor rămâne fostul primar din New York, Rudolph Giuliani, şi nu trebuie neglijate nici şansele senatorului John McCain, un veteran al politicii. Cei doi nu şi-au făcut, însă, campanie în Iowa.

Alegătorii speră că rezultatele de joi vor mai clarifica situaţia care riscă să-i ţină pe mulţi departe de urnele de vot.

Antena 3

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close