Antena 3 CNN Externe Demers fără precedent la nivel internațional pentru orfanii din România

Demers fără precedent la nivel internațional pentru orfanii din România

Demers fără precedent la nivel internațional pentru orfanii din România
11 Iul 2017   •   22:57

Mihai Gâdea a prezentat în emisiunea „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, cazul unei fetițe care a fost abandonată în leagănul de copii din Alexandria, când avea numai cinci luni. Când avea numai 6 ani, Andreea a fost adoptată de o familie din Spania, iar după 24 de ani, Andreea și-a găsit mama.

„Atunci când am dat-o eu la casa de copii am simțit că se rupe ceva din mine. Am plâns atunci, că nu trebuia să o dau, eu am crescut la casa de copii și știu ce înseamnă. Ea mi-a zis că m-a iertat, dar simt în sufletul meu că parcă nu este așa”, a spus mama biologică a Andreei.

La o cunoscută emisiune difuzată de CNN, J.K.Rowling a vorbit despre problema orfelinatelor din România. Aceasta spune că ar vrea ca numai în câțiva ai de zile să nu mai existe orfelinate pe glob.

J.K.Rowling este una dintre cele mai influente scriitoare din lume și a abordat problema orfelinatelor din România pe un post de televiziune cunoscut în întreaga lume.

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei Harry Potter orfani România
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close