Antena 3 CNN Externe Dilema Serbiei. Îngheţarea relaţiilor cu Occidentul sau continuarea negocierilor cu UE

Dilema Serbiei. Îngheţarea relaţiilor cu Occidentul sau continuarea negocierilor cu UE

Dilema Serbiei. Îngheţarea relaţiilor cu Occidentul sau continuarea negocierilor cu UE
21 Feb 2008   •   12:20

Ambasadorii Serbiei din Germania şi Austria au fost rechemaţi miercuri în vederea unor consultări pentru că cele două ţări au recunoscut independenţa provinciei Kosovo, a declarat la Strasbourg Vuk Jeremic, Ministrul de Externe al Serbiei. Prim-ministrul sârb a anunţat că ţara sa intenţionează să suspende relaţiile cu ambasadorii şi reprezentanţii tuturor ţărilor care au recunoscut independenţa Kosovo. Dacă intenţia Serbiei se materializează, ţara ar fi pusă într-o situaţie extrem de dificilă. Începutul unui război rece cu Occidentul, ar duce la un viraj brusc al Serbiei spre zona de influenţă a Rusiei, chiar în momentul în care tratativele pentru aderarea la UE erau extrem de avansate.

?Nu se poate spune dinainte cu siguranţă care sunt efectele suspendării relaţiilor cu ţările care au recunoscut Kosovo. Nu ştim încă dacă întreruperea va dura mai mult de câteva luni. Sper că cei aflaţi la conducere sunt îndeajuns de înţelepţi de vreme ce au ales o strategie de tip ?step by step?, a declarat Ivo Viskovic, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice din Belgrad, comentând situaţia actuală.

?Măsurile pe care le-a luat conducerea nostră sunt normale. Bineînţeles, ele indică faptul că relaţiile dintre părţile implicate s-au deteriorat.?, explică Viskovic.

Totuşi, Viskovic încheie într-o notă pesimistă: ?Următoarea măsură este expulzarea din ţară a ambasadorilor străini. Acest lucru este foarte serios. Apoi, vom fi nevoiţi să retragem întregul personal din ambasade, să le închidem şi să suspendăm complet relaţiile diplomatice. Chiar şi după retragerea tuturor angajaţilor ambasadei, nu am întrerupt chiar toate relaţiile cu ţara respectivă. După toate aceste măsuri mai urmează doar războiul.?

Chiar dacă preşedintele sârb Boris Tadic a declarat la Bucureşti că "Serbia nu se va izola", deocamdată nimeni nu ştie concret cum vor evolua lucrurile. Nici chiar autorităţile din Serbia, care speră încă într-o rezolvare amiabilă venită din partea ONU sau a Consiliului de Securitate. Numai că, acest lucru pare deja o utopie, iar Serbia ar putea fi forţată să aleagă între îngheţarea relaţiilor cu Occidentul şi continuarea negocierilor pentru aderarea la UE. În primul caz, decizia va duce ţara cel mai probabil într-o criză economică, Rusia devenind dintr-o dată singurul colac de salvare. În cel de-al doilea caz, în ciuda avantajelor date de o menţinere a relaţiilor cu UE, actualul Guvern se va confrunta cu un uriaş val de proteste pe plan intern. Ceea ce, într-un final, va conduce la reapariţia în prim plan a partidelor naţionaliste.

Antena3.ro

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close