Antena 3 CNN Externe Doi deţinuţi americani au evadat ca-n filme

Doi deţinuţi americani au evadat ca-n filme

Doi deţinuţi americani au evadat ca-n filme
18 Dec 2007   •   15:52

Autorităţile americane îi caută pe doi deţinuţi din închisoarea americană Union County care au evadat ca-n filme, printr-o spărtură făcută în zidul celulei pe care au acoperit-o cu un poster. Jose Espinosa şi Otis Blunt, în vârstă de 20 respectiv 32 de ani au ieşit sâmbătă dimineaţă prin gaura pe care au săpat-o, au sărit pe un acoperiş şi apoi au escaladat un gard cu sârmă ghimpată de peste şapte metri înălţime.

Ei au lăsat şi un bileţel în care i-au mulţumit unui gardian pentru ajutorul care pretind că le-a fost acordat pentru evadare: "Mulţumim domnule gardian pentru uneltele de care aveam nevoie. Eşti un adevărat prieten. Sărbători fericite."

Gardianul, al cărui nume nu a fost făcut public de autorităţi, nu a fost încă acuzat în acest caz. Espinoza îşi aştepta sentinţa pentru omor iar Blunt este acuzat de jaf şi atac armat asupra unui manager dintr-un magazin.

Evadarea celor doi seamănă izbitor cu cea din celebrul film "The Shawshank Redemption", în care personajul principal, un deţinut, foloseşte postere cu femei pentru a ascunde un tunel pe care îl săpa pentru a evada.

Pregătirile pentru evadare au fost făcute într-un timp foarte scurt având în vedere faptul că cei doi deţinuţi se aflau în închisoare de numai câteva săptămâni. Aceasta este prima evadare reuşită de la deschiderea închisorii Union County, din anul 1986.

Scena evadării din The Shawshank Redemption

Antena3.ro

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close