Elon Musk, multi-miliardarul care îl consiliază pe Donald Trump, a vorbit la mitingul partidului de extremă dreapta german AfD, pe care îl sprijină în alegerile legislative de luna viitoare, relatează The Guardian.
Mitingul AfD desfășurat sâmbătă la Halle a reunit câteva mii de participanți.
Musk s-a adresat celor prezenți prin legătură video.
„Este bine să fim mândri de cultura germană, de valorile germane, și să nu le pierdem într-un fel de multiculturalism care diluează totul”, a îndemnat el.
„Se pune prea mult accentul pe vinovăția trecutului și trebuie să trecem peste asta. Copiii nu ar trebui să fie învinuiți pentru păcatele părinților lor, cu atât mai puțin pentru cele ale străbunicilor lor”, a continuat Musk, într-o aparentă referire la epoca nazistă.
Miliardarul s-a declarat, din nou, convins că AfD reprezintă „cea mai bună speranță în lupta Germaniei pentru un viitor măreț”.
Șefa AfD: „Închidem granițele din prima zi”
Co-președintele formațiunii, Alice Weidel, i-a mulțumit lui Musk pentru discurs și a spus că republicanii din SUA fac „America măreață din nou”.
Weidel i-a invitat pe susținătorii formațiunii sale să facă, la rândul lor, să facă Germania măreață din nou.
Ea a promis că, în prima zi în care AfD ajunge la putere, va închide granițele și îi va expulza pe toți migranții ilegali.
Zeci de mii de germani au protestat în stradă împotriva forțelor de extremă dreapta
The Guardian amintește că Elon Musk a șocat, săptămâna trecută, după ce a făcut un gest similar salutului nazist în timpul festivităților de inaugurare a președintelui Donald Trump.
La începutul acestei luni, el a invitat-o pe Weidel într-un interviu pe platforma sa, X, amplificând îngrijorările cu privire la amestecul în alegeri legislative germane.
The Guardian mai notează că, în paralel cu mitingul AfD, manifestații masive împotriva forțelor de extremă dreapta au avut loc, sâmbătă, în Berlin și Koln.
În capitala germană, circa 100.000 de protestatari s-au adunata la Poarta Brandenburg, în vreme ce la Koln au ieșit în stradă aproximativ 20.000 de oameni.
AfD este cotată în sondajele preelectorale cu o intenție de vot de 20%, în vreme ce actuala opoziție creștin-democrată, CDU, ar urma să întrunească voturile a 30% dintre alegători.