Antena 3 CNN Externe Emil Hurezeanu: 300 de români vor fi evacuați sau repatriați din Iran și Israel

Emil Hurezeanu: 300 de români vor fi evacuați sau repatriați din Iran și Israel

A.O.
3 minute de citit Publicat la 21:37 16 Iun 2025 Modificat la 02:19 17 Iun 2025
emil hurezeanu
Emil Hurezeanu a precizat că România a luat în calcul evacuarea cetățenilor săi din zona de conflict cu ajutorul unui avion militar, dar este imposibil. Foto: Hepta

Ministrul Afacerilor Externe Emil Hurezeanu a anunțat luni, la Antena 3 CNN, că 300 de români vor fi evacuați din calea pericolului, din Iran și Israel, iar o parte dintre aceștia vor fi repatriați. Transferul din Israel se face prin punctele de frontieră cu Egiptul și Iordania. Din Iran, mai mulți români au fost deja evacuați prin Azerbaidjan sau Turcia. Astfel, în jur de 60 de români au părăsit deja zona de conflict, iar alte câteva zeci de persoane vor fi evacuate la Sofia cu ajutorul unui avion civil pus la dispoziție de Bulgaria. 

Emil Hurezeanu a precizat că România a luat în calcul evacuarea cetățenilor săi din zona de conflict cu ajutorul unui avion militar, dar este imposibil. 

„Rămânem la cifrele comunicate de reprezentanții celulei de criză la sediul MAE azi. E vorba de un număr de 300 de persoane care urmează să fie evacuate din calea pericolului sau repatriate. Nu toată lumea dorește să fie repatriată.

Transferul se face prin punctele de frontieră cu Egiptul, azi au trecut pe acolo 40 de persoane, dar și spre Iordania. S-a întâmplat la spațiul aerian al Iordaniei să fie la o perioadă de câteva ore fie deschis, fie închis. 

Avioanele circulă foarte greu în zonă. Ne-am gândit și la posibilitatea intervenției unor avioane românești militare sau civile. Intervenția cu avioane militare e imposibilă. Cu un avion civil bulgăresc vor pleca din Sharm El Sheikh zeci de persoane, români, care au ajuns azi în Egipt și vor fi transportați gratuit la Sofia”, a spus ministrul Afacerilor Externe. 

Emil Hurezeanu a adăugat că MAE este în contact direct cu misiunile diplomatice și oficiile consulare din mai multe țări din Orientul Mijlociu pentru a-i evacua pe români. 

„Colaborăm, pe lângă eforturile pe care le facem cu misiunile diplomatice și oficiile consulare din Israel, Iran, Iordania și Egipt, colaborăm și cu misiuni diplomatice ale unor alte țări, care au datele lor în ce privește cetățenii români. Avem mai multe contacte telefonice directe, avem un contact telefonic permanent care funcționează 24 de ore la București, disponibil oricând celor interesați. 

Așteptăm în orele următoare ca și persoane care și-au semnalat prezența la consulatul de la Haifa, în jur de 87 de de persoane, mai sunt 40 de români care au intrat în contact telefonic cu misiunea diplomatică de la Amman, din Iordania, și în felul acestora numărul lor total se ridică la 300 de persoane. 50-60 au părăsit deja teatrele de război. Și din Iran se fac evacuări pe roți, cu automobilele, prin Azerbaidjan sau Turcia”, a mai spus ministrul. 

Iranul ar dori să negocieze detensionarea conflictului

Teheranul a cerut Qatarului, Arabiei Saudite şi Omanului să intervină pe lângă Preşedintele american Donald Trump pentru ca acesta să-şi folosească influenţa asupra Israelului în vederea acceptării unui armistiţiu imediat cu Iranul, în schimbul flexibilităţii Teheranului în negocierile asupra programului nuclear, relatează Agerpres. 

După trei zile de bombardamente asupra Iranului, premierul israelian Benjamin Netanyahu a estimat luni că Israelul este pe cale să-şi atingă cele două obiective principale ale acestei campanii militare, şi anume „eliminarea ameninţării nucleare şi eliminarea ameninţării reprezentate de rachete.”

Netanyahu şi armata sa au susţinut luni că aviaţia militară israeliană a câştigat supremaţia aeriană deasupra capitalei Teheran, ceea ce, conform premierului israelian, va facilita atingerea celor două obiective enunţate, conform Israelului fiind deja distruse circa 120 de lansatoare de rachete iraniene, echivalentul a aproximativ o treime din numărul lansatoarelor de acest fel de care dispune armata iraniană.

Bombardamentele israeliene au lovit de asemenea capacităţi nucleare ale Iranului, precum infrastructura de suprafaţă uzinei de îmbogăţire a uraniului de la Natanz. Israelul nu a putut lovi însă şi infrastructura subterană a acesteia, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). O altă componentă cheie a programului nuclear iranian, uzina de la Fordo, este chiar şi mai bine protejată, fiind amplasată la sute de metri sub un munte. Pentru a încerca să lovească instalaţiile subterane, Israelul are nevoie de bombe penetrante, pe care numai SUA i le poate furniza.

Iranul a ripostat atacului israelian cu salve de rachete ce au provocat până în prezent 24 de morţi în Israel, în timp ce în Iran bilanţul provizoriu al victimelor comunicat de autorităţi este de 224 de morţi şi peste o mie de răniţi.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close