Antena 3 CNN Externe Europenii protestează faţă de creşterea preţului la carburant

Europenii protestează faţă de creşterea preţului la carburant

Europenii protestează faţă de creşterea preţului la carburant
30 Mai 2008   •   11:04

Protestele faţă de creşterea preţului la carburant continuă, în mai multe ţări europene. Pescarii spanioli, portughezi şi italieni sunt gata să urmeze exemplul colegilor francezi şi să declare grevă, pentru a cere compensaţii la scumpirea motorinei. Fermierii din Franţa şi transportatorii din Olanda au organizat şi ei manifestaţii de protest.

Deşi guvernul de la Paris le-a oferit ajutoare de urgenţă, numeroşi pescari francezi sunt hotărâţi să continue greva în care se află de mai bine de două săptămâni. „Planul guvernului conţine măsuri incompatibile cu supravieţuirea sectorului piscicol francez. Noi credem că singura soluţie posibilă este ca litrul de motorină să nu coste mai mult de 40 de cenţi la pompă, fireşte cu acordul Comisiei Europene”, spune unul dintre protestatari.

Mişcarea s-a extins şi în ţările vecine. Toţi pescarii din Spania vor rămâne vineri în porturi, iar un miting va avea loc în faţa Ministerului Agriculturii de la Madrid. Acţiuni similare sunt programate în Portugalia, Italia şi Marea Britanie. Exemplul pescarilor este urmat şi de agricultorii francezi, care au blocat cu tractoarele câteva depozite de carburant.

În Olanda, asociaţiile transportatorilor au instalat pe autostrăzi panouri care-i invită pe automobilişti să claxoneze dacă doresc scăderea preţului benzinei. Bineînţeles, apelul n-a rămas fără ecou. Olanda deţine cele mai mari zăcăminte de gaz din Uniunea Europeană, dar guvernele nu au profitat de acest fapt pentru a menţine preţul carburanţilor la un nivel redus. Dimpotrivă, taxele pe motorină urmează să crească de la 1 iulie.

Şi în România federaţiile transportatorilor intenţionează să se alăture la protestele din celelalte ţări europene, faţă de creşterea preţului la carburant.

Antena 3

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close