Antena 3 CNN Externe Femeile irakiene au protestat faţă de prezenţa militară americană

Femeile irakiene au protestat faţă de prezenţa militară americană

Femeile irakiene au protestat faţă de prezenţa militară americană
01 Noi 2008   •   20:15

Sute de femei au protestat sâmbătă la Bagdad, faţă de prezenţa militară americană din Irak. Deşi, de obicei, nici nu ies pe stradă fără aprobarea soţilor, irakiencele s-au hotărât ca de această dată să ia atitudine şi să-şi spună public păsurile. Îmbrăcate din cap până în picioare în negru, irakiencele au pornit în marş pe străzile oraşului. Nu au fost gălăgioase, nu s-au bătut cu poliţia, însă au avut bannere extrem de elocvente. Femeile au cerut ca pactul militar dintre cele două ţări să nu fie semnat pentru ca Irakul ?să nu devină o colonie americană?.
Statele Unite şi Irakul discută despre un document care să legifereze staţionarea armatei americane şi după expirarea, la sfârşitul acestui an, a mandatului acordat de Naţiunile Unite. Washingtonul a trimis aproximativ 150.000 de soldaţi în Irak din care vrea să retragă 8.000 până în luna februarie. Oficialii de la Casa Albă fac presiuni asupra Bagdadului pentru ca mandatul american să fie prelungit până în 2011.
Antena 3

×
Parteneri
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral
x close