Antena 3 CNN Externe Financial Times: Corupţia din România, o problemă pentru care UE nu are leac

Financial Times: Corupţia din România, o problemă pentru care UE nu are leac

Financial Times: Corupţia din România, o problemă pentru care UE nu are leac
17 Apr 2008   •   11:42

Corupţia, crima organizată şi tergiversările politice din Bulgaria şi România au ajuns în atenţia oficialilor de la Bruxelles. La peste un an de la aderare, cele două state comunitare se confruntă cu probleme care pun liderii UE în dificultate. Potrivit publicaţiei britanice Financial Times, în acest moment Uniunea nu dispune de instrumentele necesare pentru a face presiuni asupra României şi Bulgariei.

În lunile dinaintea aderării, Bruxellesul s-a trezit prins într-o capcană: deşi erau date puternice că cele două state nu sunt pregătite pentru a intra în UE, momentul nu putea fi amânat fără ca oficialii să-şi încălce promisiunile anterioare.

Lucru care ar fi afectat reputaţia Uniunii, scriu jurnaliştii britanici. Aşa că acum statetele comunitare se confruntă cu ?sălbătăcia? celor două surori mai mici, fără a avea uneltele necesare îndreptării situaţiei. Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la UE conţine trei clauze care oferă baza legală pentru eventuale măsuri împotriva lor, însă acestea pot fi aplicate numai până la sfârşitul lui 2009. Este vorba despre clauza de salvgardare economică, cea privind piaţa internă şi clauza privind justiţia şi afacerile interne.

În ceea ce priveşte corupţia din România, jurnaliştii scriu că noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu are la dispoziţie foarte mult timp pentru reforma în domeniu. În câteva luni, Comisia Europeană (CE) urmează să dea verdictul în ceea ce priveşte situaţia sistemului juridic al ţării. Cu toate că există măsuri legislative care încă nu au fost adoptate de Parlament, Predoiu s-a declarat încrezător în reforma realizată până acum, continuă Financial Times.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close